Evanghelia dupa Mirandolina

Bine. Pragmatic vorbind, eu n-am vrut niciodata sa scriu carti. Nu in romana. Nu asa, nu aici, nu acum, nu ieri, nu azi, nu maine. Stiu, sunt cinica.  Desi imi place sa scriu. Dar, repet, pragmatic vorbind, cartile nu sunt un lucru din care sa traiesti in tara asta. Ah, iar pentru glorie… pai pentru glorie pot sa fac altceva. Orice altceva. Sau nu, nu chiar orice. Doua-trei lucruri, altele. NU sa scriu carti. Am multe alte idei …

Poate ca mi-as fi dorit candva sa scriu o carte in franceza. Cu mult mai multe deschideri, sperante, idei, drumuri. O incepusem, ajunsesem la pagina 80 si mi-a crapat hard-disk-ul. Era un roman epistolar de amor, sunt sigura ca spargeam box-office-ul literar cu el. In Franta, evident. Insa… bun, s-a busit hardul. Imponderabilitatea intamplarilor. Cand prietenul meu cel mai bun m-a ajutat sa recuperez datele, ele s-au recuperat sub forma a 64 de mii de fisiere cu nume aleatorii si fara extensii care sa determine (macar ele!), felul acestor fisiere. Adica, nu puteam stii daca e poza, text, sau orice altceva. Si sa deschizi manual 64.000 fisiere mi se parea munca lui Sisif, si pur si simplu in viata mea trepidanta, nu i-am gasit loc. Am renuntat mental la acel proiect de carte, desi eram la pagina 80… Si apoi, ce mai conteaza? Am pierdut atatea in viata mea, am luat-o de atatea ori de la zero complet, incat…

Nu-mi doream sa scriu o carte in romana. Insa multa lume imi spune ca m-ar citi, ca m-ar cumpara. Ca ma cauta. Ca ma asteapta. Aproape ca mi-e jena. Sa creez asteptari fara sa le dau curs, e ca si cand le-as fi promis ceva ce nu le dadeam. Ca o “allumeuse” in franceza. Si nu-mi place. Eu sunt om serios. Asa ca m-am gandit serios. Dincolo de faptul ca mie chiar imi place sa scriu, chiar mi-e usor sa scriu. Pur si simplu, as face asta fara efort, ba chiar cu placere. Iese, pur si simplu, curge. Ok, atunci mi-a fost rusine de toate momentele pierdute. De timpul pierdut fara sa scriu, fara sa fac lucruri care conteaza. Si ce conteaza? Pai… sa faci un copil, sa sadesti un pom, sa scrii o carte, sa construiesti o casa 🙂
Bine, pot sa fac si asta. Sa scriu o carte, adica . Nu ca o vocatie, desi scrisul face parte intrinseca din mine. Vocatia e dincolo de lucrurile atat de materiale ca aranjamente cu edituri, etc. Nici ca un business, caci nu-s destul de naiva cat sa cred ca poti trai din scris in tara asta. Dar ca o datorie. Datorie fata de cei care ma asteapta, care ma citesc, care ma cauta, care ma doresc.
Ce m-a determinat? Pai nenumaratele mesaje, printre care va citez doar cateva:

Sunt curios, de la o vreme, ma roade problema asta :)… Tu ai scris ceva publicat? si nu ma refer la articole de presa sau blog.  Ai scris vreun roman, nuvela? Nu de alta, dar ai avea foarte mare succes. Sunt sigur ca stii asta 😛
Deci, daca ai scris, indruma-ma si pe mine catre titluri 🙂

« Eu zic sa scrii “Evanghelia dupa Mirandolina”, noua religie. toti urmaritorii te-ar urma 😉 Iti multumesc si eu! »

«Am invatat multe de la tine si viata mi se insenineaza uneori cand iti citesc creatiile.  Iti admir stilul, scrisul, sufletul, si nu in ultimul rand fizicul. S-auzim numai de bine!»

«Te-am adaugat pe FB fara sa stiu cine esti, intr-o cautare inconstienta de oameni, de suflete. Mi-a placut un comentariu de-al tau si ti-am trimis un request. De atunci ai devenit ca o raza de soare pe news fed-ul meu. Te savurez si te admir, pentru ca femeile puternice dar in acelasi timp sensibile sunt rare, atat de rare.. mirosi a libertate si a primavara. Desi sunt de obicei retrasa si timida, scriu acest mesaj sub imboldul dat de exercitiul tau “pe genunchi” de aseara. Cateodata, lucruri de genul asta pica exact la momentul potrivit, ca o picatura ce schimba pozitia balantei in echilibru. Iti multumesc pentru ca ai acceptat friend request-ul meu, pentru ca scrii, pentru ca existi»

«Imi permit sa iti scriu  adica sa te felicit pt ceea ce scrii si pentru uimitoarea ta sinceritate combinata cu multa discretie si bun simt. Eu nu am acest har… de asta si admir oamenii care pot face asta. Tine-o tot asa»

«Urmaresc ceea ce scrii, pentru ca ideile inteligente au devenit o raritate. Esti foarte profunda si culmea este ca te si pricepi sa exprimi asta. Sunt atras, mai bine zis, ti-admir partea intelectuala. Ma tenteaza sa vad cum gandesti si cum te raportezi la viata. Asta se datoreaza faptului ca ma regasesc in multe dintre ideile, articolele pe care le scrii»

« Scrie o carte.Despre nimeni si nimic. Doar ganduri si simtiri, adunate intr-o carte. 🙂 Oglinda lumii prin ochii mei »

Branza buna in burduf de caine, aia sunt. Daca nu scriu, am sa mor degeaba 🙂 Nu ca ar trebui sa mor pentru ceva, vorba unui om destept si un pic mai cinic decat mine. Dar daca tot se poate cu, de ce sa fac fara?
Si ca sa va dati seama cat sunt de teribila, am avut o replica de genul “
nu am timp sa scriu o carte.” I-auzi ce-mi poate pielea! 🙂 Sunt ocupata, desigur! Bun, dragii mei, pentru ca va datorez asta, si nu suport sa simt ca nu ma achit de datorii, desi sunt sigura ca as reusi mai mult (financiar si social) cu o carte in franceza (nu va suparati, va rog!), am sa scriu si-n romana. Va tin la curent 🙂 Eu va tin la curent, voi sa-mi tineti pumnii. Stransi. Foarte stransi !

About Mirandolina

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

7 comments on “Evanghelia dupa Mirandolina

  1. Pingback: Evanghelia dupa Mirandolina - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. adică te pui pe treabă? şi eu care credeam altminteri…
    da’ tot răul spre bine dacă te apuci de scris: de acum, cu adevărat că nu vei mai avea timp…

    • Cum adica credeai altminteri? :))))))
      Bun. Da, da, n-o sa mai am timp. Oricum, eu n-am niciodata timp, de cand ma stiu.
      Vorba unei prietene “pe tine daca ar incerca sa te cloneze cineva pe net, n-ar putea, nimeni nu poate sa reziste pe termen lung sa fie asa pe fuga ca tine” 😉

  3. hai să facem un târg: tu apucă-te de trebă şi noi îţi ţinem pumnii (câte unul de la fiecare…!), apoi şi tu, dar şi noi vom vedea rezultatul.
    Condiţia de bază e să te apuci de treabă! 🙂

    • ma apuc, Gabi, ma apuc. Serios….
      Pacat de momentele de gratie care trec pe langa mine
      Multumesc
      Aia cu conditia de baza suna ca in bancul cu evreul: “dar joaca odata la loto!!!”

  4. Mi se pare ca lumea din preajma noastra e atat de dornica sa vada, sa citeasca si sa auda si despre lucruri frumoase, in aglomeratia de tristete si non-valoare care ne sufoca, incat de-aia te imboldesc prietenii sa scrii, sa mai fie si o veste buna de primit. Ok, oricum nu e graba, nu trebuie sa te panichezi, doar respiri adanc si scrii cand ai inspiratie. Noi contribuim cu tinutul pumnilor stransi… crezi ca ne e usor ? :)) 😛

Te ascult