In zori

Te astept asa cum astept diminetile.
Asa cum astepti sa inceapa viata, cand esti totusi in viata, dar intr-o viata mecanica, in asteptare. O viata cu functii fizice care curg, dar care asteapta sa inceapa in deplinatatea sa, in zori, cu venirea ta, ca un rasarit. Mon Roi Soleil.

Atlasul emoţiilor, clădirea

Mi-am zgariat masina, singură. Adică eu însămi am făcut-o. Prima data in viata. Nu chiar acum. Acum o luna si ceva. Atat mi-a trebuit cat sa sedimentez. Dupa atatia ani de permis, dupa atatea zeci de mii de km (ca sa nu zic sute de mii, desi as putea, pentru ca i-am facut)… Mi-am zgariat prima data masina. Nimic important, o prostie de zgarietura, superficiala. Dar rea pentru amorul propriu, pentru orgoliu. Rea. Ce ma enerveaza cel mai rau este ca… nu eram nici obosita (am condus incredibil mai obosita, de credeam ca nu mai ajung nicaieri niciodata), nu bausem nici o picatura de alcool, nu era nici ceaţă (cum am condus la un moment dat, intr-un noiembrie târziu, intr-o zi de sfârşit de lume, de nu vedeam la 30 cm in fata masinii, si la fiecare metru parcurs ziceam “Doamne ajuta ca n-am cazut in rapa“)…
Da, si acum era seara, dar era rezonabil seara, adica 19.30. Nu eram obosita, nu era ceaţă, am permis de o mie de ani (ma rog, nu chiar o mie, dar am experienta mare). N-am zgariat in viata mea masina singura de un gard. Niciuna. Nici prima macar… Nici cand aveam permis de o zi, de o saptamana, de o luna. Hm.

Acum, am zgariat masina de… de un gard, dar de …. de emotie. Am zgariat masina in fata casei lui. Am zgariat masina pentru ca sunt cu capul in nori si cu sufletul plin. Pentru ca in timp ce faceam parcarea laterala (in care excelez), ma gandeam la el,  frisoane… Da-o incolo de bucata de tabla, ca nici nu conteaza! M-a mirat doar intamplarea… prima data in viata. Si mi-a pişcat amorul propriu, evident… Si totusi, nu destul cat sa nu dezvalui asta 😉

Da, era pe 29 octombrie. Si ce fac acum? Involuntar, trasez geografia sentimentelor. Consemnez istoria senzatiilor (29 octombrie ocupa un loc anume…) Scriu pagini din atlasul emotiilor mele.
Si multumesc acestui oras ca ma lasa sa respir acelasi aer pe care-l respira el. Ok, de acord, imi permite si… sa-mi zgarii masina langa casa lui 🙂

Mais c’est la vie. E o urma la care ma uit acum cu tandrete, face parte din istoria sufletului meu. Este o urma ca o vibratie a inimii, inspre el. Nici nu-mi vine sa o duc sa mi-o refacă. O privesc complice, imi vine sa-i fac cu ochiul… Fericita.

2010, un an…interesant

Cert, nu un an bun. Insa as ezita sa il cataloghez drept an prost, desi, pe alocuri, a concurat cu 2000, care e anul cel mai negru din istoria mea personala. Asa ca, interesant. 2010 m-a apropiat de mine insami. Cred ca am inceput sa ma iubesc mai mult, sa ma impac cu mine, sa ma cunosc si sa ma accept. Sa nu mai fiu atat de exigenta si neiertatoare cu mine insami. Stiam deja sa ma dau cativa pasi in spate ca sa ma privesc critic, chiar prea mult. In 2010 am invatat si ca pot sa admir unele lucruri din mine. Si e important ca lectie.

Schematic, 2010 (e o lista in ordine aleatoare si nicidecum in ordinea importantei. Ce contine aceasta lista sunt lucruri de egala importanta pentru mine) :

– am avut alaturi prietenii mei dragi din ceilalti ani, si familia. M-am apropiat de mama. Am invatat sa vorbim mai mult una cu alta, mai deschis, lucruri pe care inainte nu le vorbeam.

– am cunoscut oameni minunati. De la fiecare am invatat cate ceva, si nicio intalnire nu a fost intamplatoare. Fiecare a avut rostul ei. Unii din ei mi-au devenit prieteni. Altii au fost doar trecatori, dar am avut ceva de invatat de la ei

– mi-am regandit felul in care ma raportez la partea profesionala. Am putut sa ma gandesc, desprinsa din infernalul program 9-22, din anii 2007-2009. Am gasit 3 noi idei, pe care doresc sa le aplic. Ma bucur ca anul acesta mi-a dat ragazul sa pot sa imi caut idei noi, sa ma indepartez de monotonia cotidiana din momentul in care munceam din zori pana in noapte.

– m-am indragostit de un om extraordinar, inteligent. Traiesc sentimentul cu 200% din suflet si corp, cu delectare si pasiune

– am scris mult, la fel ca in alti ani, si am juisat scriind. Mi-am dat seama inca o data, ca traiesc prin scris, si ca daca n-am sa mai scriu, am sa mor. M-am bucurat scriind si m-am bucurat bucurandu-i pe altii cu scrisul meu, transmitandu-le lucruri si senzatii

– am lansat Scrisoarea Mea, ca sa contribui si ca visele altora sa se transforme in realitate. Sper sa ii ajut pe oameni sa scrie celor dragi. Eu cred in proiectul asta, si stiu ca va creste mare

– am gandit alte proiecte, care asteapta, cuminti, in capul meu, fie momentul potrivit (pentru unele), fie finantare (pentru altele)

-mi-am gasit (in sfarsit!), timpul si motivatia de a ma inscrie la cursuri de tango. Abia astept sa va arat rezultatele!

Sunt pregatita sa intampin un 2011 extraordinar. In care am sa iubesc, am sa daruiesc, in care am sa fiu o fiica buna, un prieten extraordinar, o iubita fidela si pasionata, un cetatean responsabil (ca tara asta chiar are nevoie!), pe scurt un om bun, sincer si implicat.  Si in care am sa rad mult, am sa traiesc intens, am sa iubesc arzator.  Abia astept!