Prin gaura cheii in viata mea

Sigur, v-am lasat sa va uitati pe gaura cheii in viata mea. A fost asa, ca un voyeurism consimtit de mine…
Am spus lucruri despre mine, chiar si criptice, franturi din ceea ce traversam, am lasat sa izbucneasca revolte, am exprimat bucurii. Am inflorit, am stralucit ca o stea uneori, alteori m-am stins, sub potopul de lacrimi, pierzandu-mi pana si cuvintele. Mi-am deschis petalele si pistilul, ca intr-o daruire fara margini, m-am bucurat mult, m-am copilarit, mi-am lasat nebuniile sa razbata la suprafata, mi-am desenat zambetele, mi-am lasat lacrimile sa curga, durerile sa apara, enervarile sa transpara.

Am iubit, cand voi ma priveati. Am cantat si am ras, cand voi ma priveati. Am scris, cand voi ma priveati. Nu, n-am urat, pentru ca nu stiu sa urasc, nici in intimitate, nici privita. M-am intristat si voi inca ma priveati. M-am demachiat sub privirile voastre. M-am dezbracat si m-am imbracat in alte si alte costume. Mi-am impletit parul. Dar m-am si despletit, gest foarte intim. Am fost ades, descoperita ca Eva. V-ati uitat la mine cand imi era bine si cand imi era rau. M-am dezgolit intr-un fel, sub ochii vostri, care ma priveau avizi, pe gaura cheii. M-ati masurat si m-ati cantarit cu privirile prin gaura cheii. Acea gaura a cheii ramasa deschisa cu voia mea. Stiu ca ati crezut ca nu constientizez. Si totusi, n-am scapat niciodata din vedere acea gaura a cheii prin care ma priveati. N-am uitat nici ca e acolo, nici ca voi sunteti dincolo de ea, posedandu-ma violent prin intermediul atator mii de priviri hulpave, pangarindu-mi sentimentele sau lacrimile. Nu, nu mi-am calculat gesturile. Am fost naturala, in ciuda privirilor voastre violatoare ale intimitatii mele. Dar va dadusem voie, si nu uitam asta niciodata, imi asumam alegerea matur si responsabil.

Ei bine, intr-o buna zi, a fost altfel. Cum altfel? Pai altfel. Pur si simplu, am astupat gaura cheii. Pur si simplu, intr-o dimineata, dintr-un simplu gest. Fara sa se fi intamplat ceva anume. Fara vreun resentiment. Pur si simplu, n-am mai cautionat voyeurismul vostru, pe care [recunosc sportiv] vi l-am intretinut pana atunci.  Nu, nu-s ipocrita, stiu, am avut acea gaura a cheii deschisa spre viata mea. Cu voia mea, da. Bun, si intr-o zi, brusc, am inchis-o.
Stiti ce s-a intamplat atunci? Haideti, ca stiti… nu va prefaceti! Ati inceput sa protestati. Pana si cei mai tacuti si umbriti urmaritori, cei care aruncau priviri razlete si nu sopteau nimic prin gaura cheii, pana si aceia s-au simtit “furati”, frustrati, inselati. Pai cum indrazneam eu sa astup gaura cheii? Cum aveam tupeul sa le iau jucaria? Si in plus, “fara tine e gol”. Da, dar eu nu ti-am promis nimic. Nici tie, nici lui, nici ei. Nimanui dintre voi. Eu nu am semnat niciun contract cu nimeni cum ca intretin atmosfera. Nici ca furnizez entertainment.  Da, stiu, inteleg, e gol. Voi priviti in continuare pe unele gauri de chei, ale altor usi, dar nu exista nimic dincolo. Adica exista, dar e ca si cum n-ar fi. Dincolo de acele usi sunt oameni goi de continut. Fantome. Gramezi de copy-paste-uri umane. Nimic autentic, nimic original, sau prea putin. Nicio despletire spontana, veritabila. Niciun vers, nicio lacrima reala. Nicio stralucire. Da, stiu, va pot intelege tristetea si sentimentul de lipsa. V-am creat o adictie si apoi am retezat din radacina. Insa sa stiti, n-am premeditat nimic. Stiu, a fost placut sa ma priviti, sa aveti senzatia ca ma posedati prin acea gaura de cheie. Sunt delicioasa, stiu si asta, si nu-i lipsa de modestie… o stiu, mi-au soptit-o unii dintre voi, altii au suspinat-o, altii au scris-o, altii mi-au transmis-o telepatic. Insa lumea exista si inainte ca eu sa va las sa ma priviti. Si trebuie ca voi sa existati si dupa ce nu ma mai priviti, chiar daca viata pare brusc mai putin colorata, mai anosta si mai terna.

Stiu, sunt un om viu, si sunt interesanta de privit, pentru ca-s dintr-o specie putin comuna. Sunt buna de privit. Chiar si pe furis. Chiar si pe nesimtite. Chiar si prefacandu-te ca te uiti in alta parte…
Insa acum am nevoie de alte priviri. Cand privirile acelea se vor aseza pe mine, voi reinflori. Va caut eu atunci.

Later edit, 8 noiembrie 2010: Azi e ziua mea, si vrand-nevrand, ca sa nu fiu ingrata si nepoliticoasa, am revenit, ca sa le stau alaturi celor care ma privesc. Aseara, la un ceai cu o prietena, m-am gandit mult. De fapt… eu sunt cea care a creat aceasta legatura, si care a intretinut-o. Si intr-un fel, eu exist si prin privitorii mei. Asa ca… Iertare celor care s-au ingrijorat 🙁

11 comments on “Prin gaura cheii in viata mea

  1. Pingback: Prin gaura cheii in viata mea - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Eu recunosc. Sunt un voyeur.:)Imi place sa ma uit prin gaura cheii in viata oamenilor cunoscuti sau necunoscuti.E o activitate care ma imbogateste spiritual. Pentru asta ador F-b-ul.Mereu exista ceva cu substanta, dincolo de usa inchisa.Fiecare ia ce poate.Nu exista vieti banale sau vieti interesante. Totul se reduce la felul in care rezonam noi cu ceilalti.”O viata cu popularitate” poate sa fie interesanta sau comerciala…

    • Si eu am recunoscut. Si ca am lasat gaura cheii deschisa, si ca am intretinut lucrurile, si ca mi le-am asumat, asa cum erau.
      Si da, am privit si eu la randul meu, cu interes mai mult sau mai putin, in functie de silueta de dincolo de gaurile cheilor respective. Recunosc, la mine a fost destula plictiseala. Putini oameni demni sa fie priviti.
      M-ai “prins” !:) Am spus eu de fapt, ca cine vrea sa ma gaseasca, stie de unde sa ma ia 😉
      Te mai astept, acum plec sa beau un ceai bun… Si astup toate gaurile cheilor.

  3. Acum am inteles… Si o sa astept cuminte sa ti se faca dor de noi si sa ne cauti atunci 🙂
    Intre timp eu o sa privesc prin aceasta gaura a cheii, cu voia ta, atunci cand te vei lasa privita… Esti un om frumos si noi, voyeurii mai mult sau mai putin discreti, ne imbogatim “furand” cate un strop din frumusetea ta. Pentru asta, eu iti multumesc.

    • Cristina, intai si intai multumesc enorm.
      Nu am vrut sa sune dur, nici rau, nici sever, nici nerecunoscator.
      De fapt, va sunt recunoscatoare. Am venit acum de la ceai, si intre timp m-am mai gandit.
      Va datorez mult, si nu pot pleca asa. Si da, recunosc, eu am creat aceasta legatura dintre noi.
      Si am intretinut-o. Nu e corect sa o retez asa….
      Multumesc, Cristina, pentru staruinta, pentru ingaduinta, pentru intelegere. Am sa revin. Curand. Multumesc mult.

  4. Nici nu stiu ce sa zic. Si mie imi place sa trag cu ochiul in “casa” altora, intre niste limite totusi. Dar sa las gaura cheii de la usa mea descoperita…. mai greu. Si nu pentru ca ar fi cine stie ce in spatele ei, dar nu mi se pare ca ar folosi la ceva. Pesemne ca sunt o mare introvertita…. cred ca da. Desi mai am si eu momentele mele bune, de deschidere si cooperare. Hm…. chiar nu stiu ce sa zic, ma pui pe ganduri tot timpul.

  5. Savuros articolul!
    Dar mai mult de atat, printr-o ciudata coincidenta reflecta realitatea din viata mea.
    Da, recunosc, sunt vinovata pentru ca le-am hranit niste iluzii crezand ca le pot schimba cu un grad macar perceptia despre viata. M-am inselat, doar ca eu am plecat cu tot cu usa, si in urma mea s-a declansat procesul de lapidare… 🙂 glumesc, si nu prea…

    O seara frumoasa iti doresc si multa inspiratie!

    • Da… Asta pentru toti cei care nu cred ca esti constient de cat si cum arati 🙂
      Ehe…

      Imi pare rau de intamplarea ta, dar fii sigura ca cineva a invatat sigur ceva din ea.
      o seara frumoasa sa ai, eu am de gand sa zac pe o terasa la soare langa lac 😉

Te ascult