In gand

M-am surprins gandindu-ma la tine azi cand am deschis ochii, si cautam pipaind telefonul sa inchid alarma. M-am surprins gandindu-ma la tine cand deschideam draperiile sa vad prima lucire a zilei. Cand ma duceam impleticita si inca adormita la bucatarie sa fac cafeaua. M-am surprins gandindu-te la tine sub dus. Cand iesisem si ma stergeam cu prosopul, infrigurata, printre gandurile despre ziua care urmeaza.

M-am suprins gandindu-ma la tine cand coboram cu liftul ca sa plec la o intalnire. M-am surprins gandindu-ma la tine in masina,  pe drum. M-am gandit la tine (oh, da, marturisesc!), chiar si in pauzele de discutie, in care interlocutorul tacea, sorbind din cafea. M-am gandit la tine cand am pasit afara, pe trotuar, inainte de a ma gandi unde mi-am parcat masina. M-am gandit la tine cand m-am asezat la birou, sa scriu. Si inainte de a face acel plan. Si dupa ce am scris acel comunicat de presa. Si inainte de a ma ridica sa beau o cafea. Si dupa ce am trimis acele emailuri. Si inainte de a fixa acele intalniri.

M-am surprins gandindu-te la tine in drumul spre casa, la hipermarket, cand am fost la mama, cand am plimbat cainii, cand am cumparat paine, cand am ales fructe. M-am suprins gandindu-te la tine cand am deschis sticla de vin si mi-am turnat un pahar, sa beau.  Cand sorbeam din pahar, cand inghiteam. Cand gateam. Cand spalam vasele. M-am surprins gandindu-ma la tine in timpul dusului de seara, in timp ce ma dadeam cu lapte de corp,  si mai tarziu, in timp ce-mi aranjam hainele in dulap. M-am surprins gandindu-ma la tine cand am intrat sub plapuma…. Iar cand am adormit, te-am visat. Intens.
Maine, ma voi gandi la tine din momentul cand voi deschide ochii, si voi pipai sa caut telefonul ca sa opresc alarma. Maine deja nu ma va surprinde ca ma gandesc la tine. Si ma voi gandi oricand. Dimineata, la pranz, seara. Si noaptea.

Cu tine in gand traiesc de un timp. Cu tine in gand voi trai in continuare, inradacinatul meu iubit visat. Chiar si cand ma vei strange in brate… intre strangerile tale, ma voi gandi la tine. Inradacinat in mine, TU.

Ultima moda la phishing: Ministerul de Finante

Aaaa, asta a fost prea simpatica. Dupa phishingurile cu Raiffeisen Bank, BancPost, BRD, dupa spamurile cu “ati castigat 1 milion de lire la loteria X-lescu”, dupa scrisorile nigeriene, ivoiriene (din Coasta de Fildes, adica), le-a fatat mintea sa faca un phishing cu Ministerul de Finante.

Trist e ca, asa ca intotdeauna, unii prosti chiar dau click, probabil :)))))) Bine, pentru un om cat de cat cu minte la cap, e evident ca e ţeapă, si as putea enumera cel putin 3 greseli elementare. Ia, captura de ecran mai jos ca sa va testez perspicacitatea… E ca in figurile alea cu “gasiti 10 diferente” 🙂

Dispari!

Dispari complet si definitiv!

Cu ce indrazneala si tupeu iti permiti sa-mi folosesti numarul de telefon ca sa-mi scrii tone de sms-uri, sa imi scrii email-uri si sa raspunzi la intrebari pe care nu ti le-am pus?

Esti dement, ca alta explicatie NU AM. Nu te-am vazut in viata mea, nu am avut in viata mea niciun dialog privat cu tine. Nu te-am incurajat cu nimic in niciun dialog privat. NICIODATA. Nu faci parte nici macar din lista relatiilor mele din Facebook, desi am 1200 de oameni, dintre care multi necunoscuti. Pentru ca nu ti-am acceptat friend request-urile. Cu alte cuvinte, esti mai putin decat un oarecare. NU TE VREAU alaturi de mine, NICAIERI.

Ai dat (Dumnezeu stie cum), probabil intamplator peste acest blog, si ai inceput sa-l citesti. Am avut doar 2-3 dialoguri, si acelea PUBLICE, tu in calitate de comentator pe blog, eu in calitate de autor de blog. De aici pana la deviatiile din capul tau ca ma iubesti si alte aberatii este drum lung. FOARTE LUNG. Ti-am spus si acum cateva luni, DISPARI! Nu ti-am mai validat niciun comentariu… si ti-am interzis sa mai iei legatura cu mine in orice fel. Asta e o indrazneala prea mare sa ma stresezi cu sms-uri care mai de care mai demente, din seria “ce ti-as face, ce ti-as drege“. Am o firma de PR si am numarul de telefon public, din pacate… dar nu e public pentru dementi.

Cum iti permiti sa raspunzi la intrebari pe care nu ti le adresez?
Cum iti permiti sa-mi murdaresti sentimentele si povestea in care sunt, introducandu-te cu forta in ea?  Cum iti permiti sa citesti postari aici si sa faci referire la ele in sms-uri? Esti nebun? Du-te si te ingrijeste!

Am deschis acel telefon, pentru ca vreau sa portez numarul in alta retea, si, horreur, malheur, cade in capul meu potop de sms-uri care mai de care mai demente. Eu sa dansez cu tine? Rupe-ti-ai picioarele! Cum indraznesti sa spui asta? Ce anume din ceva vreodata ti-a permis sa gandesti fie si in soapta acest lucru???? Ce mi-a fost dat sa citesc! 🙁 Cum adica o asemenea indrazneala si un asemenea tupeu? Asta m-a infuriat cel mai tare. Cum sa te introduci, in dementa ta furioasa, in povestea mea, in sufletul meu?

Ti-am mai spus odata acum cateva luni: iti interzic sa-mi folosesti numerele de telefon si email-ul.

DISPARI!

p.s. … inainte sa ma duc la politie pentru hartuire!
N-as fi folosit acest mod de a-ti raspunde. Dar din moment ce tu citesti pe blog, si intelegi de pe blog, ia aici si citeste, negru pe alb!

p.p.s. Dragii mei, ceilalti, va rog sa ma iertati pentru aceasta iesire, dar chiar nu se mai poate…. 🙁 Revin in cateva ore cu un alt fel de text.