Urmaritorii tacuti

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni.

Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale.

As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala.

Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului.

Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! »

Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! ). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e de acord cu tine, dar e argumentat si inteligent, e o adevarata placere.

Nu am vocatie de dictator, nu spun “eu vorbesc, voi sa taceti si sa ascultati!“. Nu vorbesc ca sa ma aud eu vorbind… Nu vorbesc cu mine insami. Cel putin nu in scris, si nici cu voce tare. Si daca as avea nevoie de introspectie, sigur nu prin statusuri de Facebook s-ar efectua aceasta.

Si nu, in postarea asta nu critic (in cazul in care cineva ar fi fost tentat sa creada asta). Doar remarc. Mai precis, remarc si apreciez.  Chiar ma bucur ca ma citeste lumea. In tacere sau cu zgomot, aprobator sau ne, admirativ sau contestatar. Dar bine ca ma citeste. Scrisul e parte din mine, e vital. Ma hranesc din scris, ma face sa mor si sa traiesc de o mie de ori. Si-mi place ca ce scriu/spun/exprim nu lasa indiferent.

Si-mi place sa stiu ca sunt inspiratoare/inspirationala.
“Lider de opinie ce esti!” mi-am auzit Cea mai simpatica ocară, cea mai draguță acuzație!

Later update, 7 noiembrie 2010: Desi aceasta e una din cele mai citite postari, nu e comentata. Urmaritorii tacuti nu se dezmint ))