Urmaritorii tacuti

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni.

Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale.

As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala.

Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului.

Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! »

Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! :P). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e de acord cu tine, dar e argumentat si inteligent, e o adevarata placere.

Nu am vocatie de dictator, nu spun “eu vorbesc, voi sa taceti si sa ascultati!“. Nu vorbesc ca sa ma aud eu vorbind… Nu vorbesc cu mine insami. Cel putin nu in scris, si nici cu voce tare. Si daca as avea nevoie de introspectie, sigur nu prin statusuri de Facebook s-ar efectua aceasta.

Si nu, in postarea asta nu critic (in cazul in care cineva ar fi fost tentat sa creada asta). Doar remarc. Mai precis, remarc si apreciez.  Chiar ma bucur ca ma citeste lumea. In tacere sau cu zgomot, aprobator sau ne, admirativ sau contestatar. Dar bine ca ma citeste. Scrisul e parte din mine, e vital. Ma hranesc din scris, ma face sa mor si sa traiesc de o mie de ori. Si-mi place ca ce scriu/spun/exprim nu lasa indiferent.

Si-mi place sa stiu ca sunt inspiratoare/inspirationala.
Lider de opinie ce esti!” mi-am auzit 🙂 Cea mai simpatica ocară, cea mai draguță acuzație!

Later update, 7 noiembrie 2010: Desi aceasta e una din cele mai citite postari, nu e comentata. Urmaritorii tacuti nu se dezmint :)))

10 comments on “Urmaritorii tacuti

  1. Pingback: Urmaritorii tacuti - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Bai, bai, bai! Cititorii tacuti sunt oameni care prind informatia, o inteleg si te aplauda in tacere, consemnand inca o zi in care au invatat ceva. Pentru ca daca ar avea ceva de spus, ca o completare, ar spune-o, ca doar nu-s tembeli 😀 Dar, na, le spui prea bine! 😛 :))
    sanatate…

    • 🙂 Da, si clar, si ei conteaza. Doar ca nu constietizasem chestia asta, pana nu m-am “lovit” de ea. Nevorbind, neepxrimandu-se, nu stiam ca exista, ca rasufla, ca sunt in preajma noastra….

  3. He, he, am ajuns aici de pe facebook. Si nu suntem pe aceeasi lista, dar avem cel putin un prieten comun.
    Am si eu blog, si ma intrebam la un moment dat de ce nu apoar comentarii la ce public. Si m-a lamurit o prietena cunoscuta prin intermediul blogului. Cica ce scriu (sau copiez, ca eu nefiind de meserie ma mai ocup si cu sportul asta, am grija sa dau totdeauna link unde se afla textul original, chiar daca am primit textul pe email si ma chinui sa gasesc sursa, si nu totdeauna e usor) e atat de complet incat nu necesita comentarii.
    Recunosc ca am fost magulita.

    • Bine ai venit, dar am niste adnotari importante. In postarea asta era vorba de FB, nu de blog. Urmaritorii tacuti se refera la alt fel de notiune. Se pare ca n-ai “prins-o”.
      Cat despre de ce nu-ti comenteaza lumea pe blog, prietena ta te-a lamurit aiurea. Nu e deloc adevarat ca nu primesti comentarii pt ca ce scrii tu e complet. Nu primesti si pentru ca:
      1. nu esti citita
      2. nu inspiri comentarii
      3. lumea e blazata
      4…..
      5….
      .
      .
      .
      N…..

      ATENTIE sporita. Copiezi? NU E BINE. Exista o lege a copyright-ului care spune ca NU AI VOIE sa preiei decat 500 de caractere din textul initial, pentru restul punand link catre sursa, punct.
      Daca faci altfel, nu e ok, si eu dezaprob absolut aceste lucruri.

      Ce inseamna nu esti de meserie? Ti-ai facut blog ca sa copiezi, sa inteleg? Tu n-aveai nimic de zis si ti-ai facut blog ca sa iei cu copy-paste ce au zis altii? Nu iti e oare suficient FB, ma gandesc? E mai adaptat, acolo dai direct share la link-ul initial.
      Apropo, de ce ti-ai facut blog?

  4. Da. Și nu. Sau poate sau…hm.
    ”Da”. Da, există pe FB tot felul de oameni, pe categorii sau ” căprării”, cum vrei și care de dragul unei liste îți trimit ”friend request”. De cele mai multe ori, te cunosc de undeva, de pe la careva, în fine, cert este că mulți sunt invizibili, deci grăiesc ce le dictează poza, peisajul sau subiectul.
    Da, pot fi urmăritorii postărilor tale, fără like-uri și emoticoane stupide, evitând astfel să intre în polemici aberante cu alți ”casnici” ce figurează în lista ta.
    ”Nu”. Nu este vorba de timiditate, ci de cele mai multe ori de bun simț, înnăscut sau deprins. Nu îți dai cu părerea despre oamenii de pe un site de socializare, când este vorba despre culoarea părului, rochii, pantofi și alte componente…vestimentare, decât atunci când ai întâlnit, cel puțin o dată, persoana cu pricina. Sau, mă rog, a trecut suficient timp de când ești în lista lui de prieteni, încât să-ți permiți asta. Aici excludem balele scurse și exprimate printr-un emoticon, la apariția unei poze mai îndrăznețe.
    Și, nu, nu este vorba nici de un curaj dezinhibator, ci de incapacitatea unora de a spune ceva despre postarea ta. Uneori ” no comment ” înseamnă mai mult decât o stare de perplex.
    ”Hm”…Feed-back, zici ? Păi, acesta e cel mai greu de obținut. Asta înseamnă, în termeni de lemn, că vrei să culegi ce ai semănat. Adică, dacă ai plantat roșii, nu vrei să răsară castraveți. Și așa apar contradicțiile.
    Ei bine, la capitolul ăsta trebuie să existe schimbul de păreri, adică o discuție, dar nu de genul – unul scrie zece rânduri și celălalt dă replica cu numai 2 puncte, una bucată liniuță și una bucată paranteză rotundă. Ca să nu mai vorbim despre sfânta ortografie și prea minunata gramatică.
    Hm…mda. Mai este ceva. S-ar putea să nu ai același gramaj de umor cu omul care postează ceva pe acolo, pe peretele LUI, în casa LUI și atunci, asta cu plăcerea unei discuții argumentate și inteligente este de la altă pagină.
    Dacă acum aș cita din propria-ți postare de aici, cam din ultimele zece rânduri sau dacă aș indrăzni să o postez pe FB cu titlul de replică, aș primi ( probabil ) unul următoarele răspunsuri :
    ” Nu mă supăr, dar na…”
    ” Hai că ești…”
    ” Mă înnebunesc după ce care nu mă cunosc, dar îmi explică ce simt eu.”

    A ! Și mai este și asta. Dar e din altă epocă, nu cred că se pune la socoteală.
    https://www.facebook.com/gabriela.malcinschi/posts/591161390973747

  5. Erată
    *unul DIN următoarele răspunsuri.
    * după CEI care mă cunosc.

    Scuze, E din pricina…răspunsului.

Te ascult