Vara de dinaintea apocalipsei

Si iar am tacut. O tacere ca o pedeapsa pe care mi-o dadusem mie insami. Fara scris, fara aer, fara suflu.
Si iar am tacut destul de mult. Atat de mult cat se vede. Intre timp, insa, am experimentat. Am gustat si am trait. Am invatat lucruri noi. Am tras unele concluzii. Dulci, amare, amestecate, neutre.
M-am mirat, dar m-am si bucurat. Sigur, intre timp am fost si mi-am scaldat corpul in mare. Mi-am perfectat auriul pielii. Am pielea ciocolatie, si-mi place. Par linistita. M-am deghizat iar…
Am simtit ca ajung la o seninatate (ciudata, de altfel), a carei sursa n-am stiut sa o identific.  Am zambit si am ras. Am fost frenetica, ingaduitoare, pasionata, involburata, dar, in mod bizar, senina.
Apoi a venit peste mine, reversul. Dorinta de izolare. De a nu iesi din casa… Am stat, de altfel, inchisa, intre duminica 4 AM, si miercuri, 7 PM. Trei zile intregi si 15 ore. Mult… Ca si cum simteam ca acele multe ore preced ceva.
Cand am iesit, eram derutata, cumva decalata fata de lume. Intr-un univers paralel.  Am ras alaturi de oameni. Si culmea! Atunci s-a produs o minune. Nu mi-a venit sa cred, caci imi facusem un zid personal de aparare, cladit cu caramizi din scepticism si intarite cu tencuiala de cinism. Iar acoperisul era cerul acesta de cenusa, al unui iulie care nu e vara. Nu-mi dadusem voie sa sper, desi undeva, acolo, numaram… in ciuda fricii de ridicol, si a crustei aparente de seninatate inexplicabila.
Oricum, e o vara ciudata. A fost o iarna interminabila, acum e o vara care nu seamana a vara, ci a toamna tarzie, morocanoasa, cu cer de cenusa. Parca vara nu mai vine niciodata, iar la toamna ne asteapta apocalipsa.

Si apoi… acum, pentru unii oameni conteaza mai mult a avea decat a fi. A parea decat a sti. A vorbi decat a face. A planui decat a indrazni. A disimula decat a trai. A te inchide decat a iubi.  A te exhiba decat a simti.
Nu-s ai mei. Ai mei, cei pe care-i simt, ii miros, ii recunosc, ii accept fara vorbe, din priviri si senzatii, sunt cei autentici. Dincolo de zidurile de cinism, scepticism, dincolo de zona de no man’s land a ne-asteptarii, dincolo de plafonul de ceata si cenusa. In ciuda apocalipsei, a negrei vesnicii si a nimicului. Cei care traiesc imprastiind lumina, ca si cand nimic nu s-ar sfarsi niciodata, sfidand pana si ideea de apocalipsa. Din toamna asta, sau de cand va fi sa vina.

p.s. am vrut sa pun o poza mult mai “neagra”, dar mi-a fost teama ca va sperii… Si nu meritati asta. Va multumesc ca sunteti.

6 comments on “Vara de dinaintea apocalipsei

Te ascult