Archive for avril 2010

Stari de hamster

29 avril 2010

 Stiu ca sunt valoroasa, stiu ca sunt inteligenta, stiu ca pot sa fac lucruri, ca sunt puternica, ca sunt… Dar de fapt nu mai stiu lucrurile astea. Am doar constiinta unei forte resimtite in trecut, a unei puteri de atunci, a unei valori stiute atunci. Am primit ieri o confirmare a faptului ca sunt bine profesional, (« scrii frumos, fara clisee, uman« , aici vorbind de o scriitura cat se poate de serioasa si profesionala si nicidecum de locul asta, in care-mi dezvalui sufletul, sau de scrisori personale…). M-a umplut de bucurie auzul acestui lucru, am zambit increzatoare, si totusi, instantaneu, in minutul de dupa, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pentru ca am realizat ca nu mai stiu lucrurile astea, si ca depind de auzul lor, ca sa merg mai departe, spre ziua de maine. Ultimele luni m-au erodat cumplit. A fost un tavalug al lucrurilor pravalit peste mine. Vreau sa redevin eu insami. Sa rasune casa de rasetele mele. Sa imi deschid ochii dimineata cu o privire senina. Sa pasesc hotarata spre mai departe. In ultimele luni ma simt exact ca un hamster intr-un butoias. Pedalez fara iesire, si aproape in gol. Ma doare. Mi-e dor de mine, cea care ma stiu. Cea solara, cea puternica, cea vesela. Nici n-am mai scris. Nu m-am simtit capabila. Blocaj. Pentru ca scrisul e o deschidere spre exterior. Acum, ma simt chircita. Ma simt in butoias. Ma bucur totusi ca cineva reuseste sa-mi provoace zambetul, chiar rasul… E un pas spre mai bine. O sa redevin eu. Daca ma asteptati… Revin! p.s. 1. Prin aceasta postare nu caut sa provoc complimente. Stiu, sunt un om bun si in regula. E descrierea starii in care ma simt acum. Fereastra spre interioare. 2. Nu cred ca spunand asta sunt mai putin puternica. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
6💬 read more

Zece

15 avril 2010

Hei, voi, aici sunt! N-am disparut. Nu inca. N-am murit. Nu inca. Nu m-am volatilizat. Nu inca. Au trecut zile si nopti pe langa mine, dimineti insorite, dimineti cu ploaie, dupa-amieze somnoroase, dupa-amieze pline de energie. Am ascultat zeci de melodii. Am pronuntat milioane de cuvinte. Am ascultat milioane de cuvinte. Am fost emitator, am fost receptor. Am cunoscut oameni frumosi. Am ras. Am si plans. Am baut vin. Am ascultat. Am gandit. Am continuat sa iubesc. Am simtit. Am facut fotografii. I-am lasat sa-mi puna flori in par. Sa ma priveasca si sa incerce sa ma faca sa zambesc. Sa creada ca ma cunosc demult si ca asta e bine. Sa imi multumeasca pentru ca am raspuns intotdeauna apelurilor. Si totusi, dincolo de astea, de inflorirea copacilor, de lumina, am avut in majoritatea timpului, in mine, imprejur, peste tot… o tristete de netrecut. In ciuda faptului ca oameni necunoscuti au venit, si mi-au daruit mult. Poate nici ei nu stiu cat de mult mi-au dat. Si in ciuda faptului ca am inceput sa invat sa primesc. Simplu, fara sa ma fâstâcesc, fara sa mi se para ca nu mi se cuvine. Fara traume. In ultimele doua zile am fost « agitata » (dupa spusele fostei mele colege de banca: « Te simt agitata« , intr-o discutie online- ea traind la niste mii de km, si da, simtea bine), « efervescenta » (dupa spusele unei prietene). Mi-am disimulat trairile, in spatele acestei agitatii, efervescenţe, (pe care interior o simteam ca o demenţă, cel putin una temporara.) Venea inca o saptamana, si nu vroiam sa o stiu. Nu vroiam sa o constientizez. Ca si cand nu numai la asta m-as gandi. Mai venea o saptamana, si o refuzam. A zecea. Am facut un exercitiu de vointa, si mi-a iesit. Sa nu mai scriu atunci cand se implineau. Si ce folos? Iata, scriu acum. Fail. Sigur, nu, nu mi-am propus sa nu mai scriu niciodata. Ci sa nu scriu atunci. De ce? nu stiu. Poate pentru ca 10 e cifra perfecta. In masura in care ar putea exista ceva perfect, in lumea noastra mica, umana. Poate pentru ca 10…10 e cifra din carnetul de note. Poate pur si simplu pentru ca mi-as dori sa numar invers. Sa nu mai numar pentru ca nu mai am de ce, pentru ca a fost un vis urat, m-am trezit si EL e aici sau acolo, vorbim, ascult, inteleg, intreb, mi se raspunde. Mi-e dor de urlu, mi-e dor de ma sui pe pereti, mi-e dor intr-un fel animalic, inuman! Si-mi innec dorul in ce? In nimicurile zilnice, si-n demenţă temporară. In munca si in comunicare frenetica. In ganduri si in schimburi de cuvinte fara importanta, cu oameni fara importanta. In jocuri si in imagini. Noi, vechi. Si nu, nu foloseste la nimic. In ciuda tuturor acestor lucruri, ma doare de mor, mi-e dor si ma doare, ma doare si mor de dor. Mor. Dor. Doare. Zece. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit…

📌
0💬 read more

In real prin poarta virtuala, si viceversa

6 avril 2010

« Ca orice lucru pe lumea noastra mica, si feisbucu are ciudateniile lui… mi-am facut cativa prieteni virtuali, si am pierdut cativa « prieteni » care pana nu demult erau cat se poate de reali… tuturor celor care (inca) ma mai suportati in lista voastra, va multumesc!«  Aceasta exclamatie a unui prieten de pe Facebook (se va recunoaste el) m-a facut sa reflectez si sa imi precizez in minte niste ganduri pe care le aveam mai demult, insa mai putin structurate, si inca neasternute pe hartie (ecran, evident!). Pe Facebook am mai multe feluri de prieteni (de fapt, hai sa facem o conventie, sa ii numim conexiuni, sau amici- prietenia ramanand pentru mine o relatie pe care o respect si n-as demonetiza-o cu buna stiinta folosind acest cuvant in mod gratuit).  Deci am mai multe feluri de amici: – Cei care ma cunosc din viata reala (mai bine, mai putin bine, din viata privata sau din viata profesionala). Acestia se divid ei insisi in doua: 1. cei care ma cunosteau foarte bine, si in cazul acesta FB nu le-a adus nicio surpriza in ceea ce ma priveste, poate doar ocazia si modul de a putea sa ma urmareasca si sa stie ce fac, ce gandesc, ce simt, ce ma bucura si ce ma enerveaza in timp real fara sa-mi dea telefon. As numi asta « beneficiul directului ». Cateodata consider ca FB e ca un soi de forum, dar personal. Fiecare cu forumul lui. Unde lansezi teme de discutie, vine lumea, isi da cu parerea, interactioneaza. Sau e ca un canal TV personal interactiv. Te uiti cat iti place, fara a deranja emisia, poti zappa la canalul altei persoane, te poti intoarce la canalul primului daca incepe o emisiune interesanta, etc. Va imaginati extensiile acestei metafore, nu mai detaliez. 2. Cei care ma cunosteau mai putin (cunostinte din viata privata cu un nivel de apropiere mediu, sau cunostinte din viata profesionala, cu care lucrurile au ramas cantonate in latura profesionala), pentru care FB-ul a fost ocazia de a vedea mai mult din mine, de a descoperi si alte laturi, de a schimba unghiul. Dintre acestia, unii au fost placut surprinsi, si ma plac. Altii au zarit in mine lucruri nebanuite de ei inainte… Pe acestia, nu-mi pare extrem de rau daca i-am pierdut. Poate suna ciudat. Dar eu tin la autenticitate. Si daca eul meu profund, adevarat, ii sperie… usa e acolo, un pic mai la stanga, va rog, si aveti grija, n-o trantiti iesind. N-am pierdut nimic. Nici ei, nici eu. Ba chiar am castigat. Ocazia de a nu pierde timpul. E pretios, pentru fiecare dintre noi. – Cei care nu ma cunosc deloc in real si care, dintr-un motiv sau altul au dorit sa intre in lista mea (atunci cand a fost cerinta lor), sau au acceptat sa intre in lista mea (atunci cand eu am dorit asta). Am mai scris, sunt destul de selectiva, si asta nu pentru ca sunt vanitoasa, ci pur si simplu pentru ca am cam vazut ce se putea…

📌
10💬 read more

Noua saptamani

5 avril 2010

Noua saptamani e fara cuvinte, desi noua saptamani are o semnificatie aparte, dubla. Noua saptamani a durat interactiunea, noua saptamani a durat absenta. Ar trebui, matematic, sa se anuleze. Si totusi, nu se anuleaza. Pentru ca la mijloc exista mai multe biblioteci. Iar cartile nu pot fi anulate nici de tacere, nici de lacrimi, nici de ciorba. Noua saptamani e fara cuvinte. Noua inseamna tacere. Reamintire. Lacrimi. Absenta. Noua inseamna starea de azi… inca de la trezire. Noua inseamna mersul pe jos in seara asta, nevoia neostoita de a iesi, de a merge, mult, oriunde, de a nu mai fi aici. Si noua saptamani inseamna (si/sau mai ales) asta: share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more