Opt: la fel de multi mililitri de lacrimi

29 mars 2010

Opt, cifra asta care suna asa plin, rotund, opt… Cifra asta care mi-a placut intotdeauna, in mod nedeclarat. Pana si asta-mi devine insuportabila.
Opt saptamani.

Seara implinirii celor opt saptamani m-a prins iar facand ciorba. Ma ferisem sa mai fac ciorba in zilele de luni. Nu in mod constient. Ma ferisem sa fac ciorba luni asa cum te feresti sa treci pe sub scara, sa versi sare, sa vezi pisica neagra. Ma ferisem ca din superstitie, desi nu-s deloc superstitioasa. Si mi-ar placea sa stiu sa spun un descantec [desi nu cred in descantece!] care sa faca sa dispara raul acesta, sa se termine zilele pe care le numar… Cum faci sa te trezesti atunci cand nu dormi?

Ciorba celor opt saptamani a continut o doza egala de lacrimi ca cea a celor trei saptamani. Pariez ca daca as fi plans intr-o cana din aceea de masurat lapte, faina, zahar, lacrimile mele ar fi avut fix atatia mililitri ca si cele de lunea de acum mai bine de-o luna.
N-am mai taiat legumele, am evitat de data asta. Am vrut sa mearga repede… sa treaca, sa se duca, sa fiarba!

Am incercat sa nu stau seara acasa… desi fara niciun fel de chef, m-am fortat sa ies la niste cumparaturi, ceva mai devreme. Fara lista, caci oricum nu aveam stare. Nici de lista, nici de cumparaturi. Cateodata, lucrurile simple ale vietii devin atat de complicat de efectuat, ca niste sarcini grele, imposibile, infinit de grele de asumat. Pana si a pasi. A pune un picior in fata altuia e cateodata de o infinita dificultate.
M-am tarat mental spre hipermarket, m-am miscat mecanic printre rafturi, am privit cu ochii goi lucrurile, am apucat cu mainile tremurande sticlele, cutiile care-mi trebuiau, am platit fara sa realizez, am ajuns la portbagaj, am pus ce cumparasem in masina… Am demarat. Am parcat acasa… Am urcat… Am evitat calculatorul. Acest prieten bun imi zambea had, vedeam fraze haotice ingramadindu-se pe ecran. M-am tinut departe de el, si am aterizat in bucatarie. Unde am inceput sa fac, masinal, o ciorba. Ciorba! Si atunci m-a lovit amintirea ciorbei de trei saptamani. Si atunci, din mine au inceput sa curga, nestavilite, toate lacrimile acestei pierderi, toate lacrimile acestei absente, toate lacrimile acestui gol din suflet.

N-am constientizat niciodata, dar cifra opt imi era draga. Opt, acel opt care e un infinit ridicat spre cer! Dar… Doamne fereste ca acest opt sa devina infinit. Vreau ca numaratoarea sa se opreasca! Ajuta-ma, Doamne!
Cum faci sa te trezesti cand nu dormi?