Sase si atat

Am inceput aceasta zi, in care se implineste a sasea saptamana de la sfasiere, am inceput-o si am trait-o, intr-un mod … aproape anesteziat.
In primul rand ca si-au facut aparitia niste neplaceri ale imediatului cotidian. In al doilea rand, ca acum cand scriu, sunt dupa 38 de ore de nesomn. E luni seara si sunt treaza de duminica de la pranz. Noaptea de duminica spre luni a fost noapte alba. Iar ziua de azi a fost plina de alergaturi. Acum sunt in picioare de 38 de ore. Poate ca asa a fost si intentia subconstienta. De a ma aduce in aceasta stare, anesteziata, cum spuneam, pentru a diminua ceea ce simt. Sa fiu in felul acesta, la capatul resurselor fizice, pentru a-mi micsora resursele de a suferi. Dar a fost neconstientizat, involuntar. Nu o alegere gandita, cantarita, voita.

Ironia sortii face ca aseara am fost in una din zonele sensibile ale geografiei personale. Viata, cateodata, ne face glume din acestea… glume? Si poate tot ironia intamplarilor si a lucrurilor face ca ieri am ales din dulap tocmai acea pereche de pantaloni maron pe care ii purtam pe 17 decembrie. Nu i-am mai purtat de atunci. Nu ii evitasem, nu in mod voluntar. Dar am atat de multe haine, si-n plus am stat atat de mult inauntru iarna asta, incat… Pur si simplu, mainile mele nu s-au indreptat spre acel obiect vestimentar in tot timpul asta. Iar aseara, nu stiu cum, m-am trezit imbracata in ei… si culmea! Am stat toata noaptea in acelasi cartier…
Dulapul meu contine toate senzatiile, toate trairile. Scriam acum cateva luni: “Cateodata, nu pot alege rochia verde, sau cea rosie, sau cea galbena, pentru ca… E ca si cand as duce pe cineva cu mine, ascuns in cusaturi, in captuseala, microscopica prezenta, dar infinit de pregnanta.”
Si uite asa, n-am ales pantalonii maron toate lunile astea. Nu i-am evitat in mod constient, spre deosebire de itinerarii, pe care le ocoleam voluntar.
Dar, cum nimic nu e intamplator in viata, m-am trezit aseara imbracata cu acei pantaloni.

Acestea sunt lucruri exterioare. Intesate de sens, dar exterioare. In interior, sunt chircita. Iar faptul ca n-am dormit de 38 de ore ma face sa prefer descrierea lucrurilor exterioare.
Numar in continuare minutele, orele, zilele. Mi-as dori sa nu mai numar. Mi-as dori sa nu fi avut punctul de plecare de la care numar… Mi-as dori sa ma trezesc. Asa anesteziata cum sunt, mi se pare ca dorm. Si ca sunt intr-un cosmar. Din care pot sa ies, daca deschid ochii. Un cosmar, care ma arde, ma doare, ma pustieste.

Numar, si mi-as dori sa nu fi avut de ce sa numar. Cineva m-a intrebat acum 2 saptamani, cand se implineau patru: “Dar ce s-a intamplat acum 4 saptamani? Te-ai lasat de fumat?” Cat de superficiala privire! Superficiala in sensul de suprafata, de privire care ramane doar pe exteriorul lucrurilor si nu patrunde deloc sensul lor. Eh, m-am lasat de fumat de niste ani, si tocmai, m-am reapucat acum sase saptamani…Ma voi lasa iar. M-am lasat deja, de fapt. Ca si cand ciorba aceasta ar fi fost doar o ciorba!

In plus, zilele acestea, intamplarile cu dublu, ba chiar triplu sens s-au inmultit in viata mea. Lucrurile par a avea sensuri multiple. Si nu par a veni spre mine degeaba.  Nu sunt inca, insa, destul de limpede, incat sa le deslusesc. Le voi gasi sensurile, stiu. Insa nu acum.
Acum, doar ma doare. Ma gandesc la primele doua saptamani… atunci eram atat de sfasiata, de ciobita, de dezintegrata, incat a trebuit sa stau cu oameni. Si e bine ca ei au aparut, au venit, au fost aici, in mod straniu. De cand am reusit totusi sa scriu: trei, patru, cinci, parca a fost mai bine.
Ma rog, nici eu nu cred ce spun… mai bine? Ce inseamna mai bine? Sigur nu ce simt acum… Atat:

 

And I’ve been waiting on my own/I’ve been waiting for too long/Not strong enough to be with you/And I’ve been making up my world/
I’ve been painting it with gold/Not strong enough to see you

p.s. Si-n plus, fata de durere, si de sfasiere, si de numaratul minutelor… m-au apucat si culpabilitatile fata de M.

2 comments on “Sase si atat

Te ascult