Multumesc, mama!

Sunt nascuta, crescuta aici, in Bucuresti. Am obiceiul sa spun ca sunt copil de asfalt, pentru ca nu am fost in copilarie in vacante la tara. Adica am fost doar intr-o copilarie mult prea frageda, din care nu am amintiri. In fine, nu copilaria si amintirile sunt subiectul despre care vreau sa scriu aici.

Am avut bunici pe care i-am iubit mult. Am o mama de o noblete sufleteasca rara. De fapt, e nobila in tot.
Am o mama extraordinara. O femeie si feminina, si puternica. O femeie eleganta si fizic si mai ales eleganta moral. O femeie care a reusit profesional, si care a fost si mama exemplara.
Care gatea si se ocupa de casa, desi cariera sa a fost (si este) impresionanta. Mi-a fost model, cand am crescut. Mi-a starnit admiratia de cand am mijit ochii. O admir si acum. M-a indrumat intr-un fel minunat, m-a ghidat. Nu stiu cum a facut, dar a procedat extraordinar. A avut o metoda incredibila de educatie. Nu mi-a interzis niciodata nimic. Nu am avut, practic, interdictii, pe parcursul copilariei si adolescentei. Tocmai pentru ca nu am avut interdictii, tocmai de aceea nu am fost tentata sa fac cine stie ce prostioare sau prostii. N-am fumat, n-am baut. Nici macar n-am avut prieten 🙂 Vroiam doar sa invat. De altfel, am luat premiul 1 pana in clasa a 12a. (aici era sa fac o gluma proasta, din seria “si la ce mi-a folosit!:D”)

Si asta pentru ca nu mi-a spus niciodata, dar niciodata: “Invata! Fa-ti lectiile!” Eram extrem de cuminte, si asta pentru ca nu mi se interzicea in mod clar nimic. Insa a stiut, habar nu am prin ce metoda, sa-mi sadeasca in mine valori puternice (corectitudine, onestitate, loialitate, ura fata de minciuna si lasitate, constiinciozitate… si altele). Si a stiut si sa ma faca sa inteleg care sunt lucrurile rele. Tot nu stiu prin ce metoda, caci in orice caz, nu prin interdictii rostite.
Imi acorda devreme multa incredere. Si ma simteam mandra de asta, si nu i-o inselam. Eram asa, cumva, responsabila de increderea pe care mi-o acorda.
Imi acorda si multa libertate. La 13-14 ani ieseam la petreceri cu colegii mei, si ramaneam pana la 1-2 dimineata, ceea ce la varsta noastra si la vremurile de atunci era foarte mult. Toate colegele ma invidiau pentru mama. Pentru intelegerea ei. Pentru felul in care se comporta cu mine. Pentru tineretea si eleganta ei, pentru libertatea pe care mi-o acorda.
De altfel, mult timp dupa copilarie, acum, ca adult, o fosta colega de-a mea din scoala generala, pe care am continuat sa o vad pana la bacalaureat, imi spunea ca pe mama o vedea ca pe o doamna din inalta aristocratie, ca purta acea noblete in priviri, in atitudine si in comportament, ramanand in acelasi timp calda si feminina.

Mama mi-a cultivat si dragostea pentru diferenta. Si dorinta de a ma distinge printre ceilalti. De a fi intr-un anume fel. Si de a nu fi ca ceilalti. Si placerea de a fi cocheta si ingrijita mereu.
Mama, desi era o femeie ocupata, desi muncea mult, desi pleca in delegatii mereu, imi facea rochii si fuste. Mi le concepea si mi le cosea. Ca sa nu fiu imbracata din comertul socialist. Ca sa fiu altfel. Sa fiu draguta si sa ma disting intre puloverele, rochiile, pantalonii comunisti.

Ulterior, nu s-a amestecat in viata mea.
Am iubit pe cine am dorit. Nu s-a amestecat deloc, niciodata. Nu a spus nimic, nu a comentat, desi, plasandu-ma din punctul ei de vedere, ar fi putut sa o faca. A spus intotdeauna ca eu trebuie sa aleg, asa cum cred ca e cel mai bine pentru mine.

O iubesc, sunt mandra de ea. Multumesc, mama!

p.s. incepusem aceasta postare cu gandul de a scrie despre un subiect mai general: “parintii est europeni versus parintii vest europeni”. Dar mama merita o postare intreaga, separata. De fapt, mama merita tot. Orice.
Voi scrie despre versiunile est si vest europene in curand, poate tot azi 🙂

8 comments on “Multumesc, mama!

  1. Buna Gabriela ,

    O doamna admirabila si eleganta mama ta, cinste dansei si cinste tie.Imi place noul blog, e fain cum zice ardeleanul 🙂
    Mai vb,daca ma mai primesti in spatiul tau.
    Toate cele bune tie si mamei tale.

  2. Nici mie nu imi place, dar l-am folosit din reflex cred, imi cer scuze nu mi-am dat seama.Am consemnat sesizarea ta si o sa iau act de ea, adica “eu si cu mine” o sa ne conformam 🙂
    Cea fost mai greu a trecut.Da, s-au rezolvat.

    • Sa plangi. Asa cum plang si eu.
      Fetita aceea cuminte traieste in mine si ma saboteaza cand mi-e lumea mai draga. Uneori, in unele momente, in loc sa raspunda femeia din mine, raspunde acea fetita cu fundite…. 🙁

Te ascult