Trei saptamani: ciorba si principiul terapeutic

Asta seara am facut ciorba. Nu e nimic extraordinar in asta, si nimic neobisnuit, fac ciorba destul de des. E unul din lucrurile care-mi lipseau cel mai mult cat am stat in Franta, si ca atare, acum sunt destul de atasata de asta. (si cand ma gandesc cat uram ciorba, cand eram copil! Ca orice copil, cred)
Deci nimic neobisnuit, fac asta des. Insa asta seara a fost totusi ceva special. Asta seara am taiat legumele. Asta nu mai facusem demult. Grabita, am sucombat acum ceva vreme (stiu, puristii se vor oripila) usurintei de a folosi legumele congelate, gata taiate.
Asta seara am avut chef sa curat si sa tai legumele. Am simtit ca asta-mi va face bine. Morcovii, telina, patrunjelul (radacina), ceapa. Le-am curatat, le-am spalat, le-am taiat. Am observat ca mi-am pierdut un pic indemanarea. In timp ce le taiam, pe indelete, m-am gandit. M-am gandit indelung. Foarte mult. Am gandit cu regret ca imi place sa gatesc si ca e pacat ca nu fac asta mai des. Ca a devenit un gest prea banal, prea cotidian, si caruia ii consacru prea putina reflectie, prea putin timp, prea putina gandire.
Am gandit ca activitatile manuale (fie ca e vorba de curatenie, de taiat legume, de aspirat), ma curata, parca. Ma purifica. Ma justifica.
Am gandit ca e bine. Uite, fac ciorba, deci inca traiesc. Ca mi-a fost rau in ultimele saptamani. Foarte rau. Ca s-au naruit lucrurile. Si ca in ciuda acestei demolari,  in ciuda cataclismului, am functionat social, ba chiar am dat impresia ca sunt mai puternica decat in momente mult mai bune. In plus, nu mi-am pierdut simtul umorului. Poate chiar acel umor un pic biciuitor, cinic. M-am gandit, in timp ce taiam morcovii, ca tocmai imi spusese o prietena (nu cineva indepartat, care nu ma cunoaste), ca ma admira pentru ce fac in ultimul timp. Dar ce fac in ultimul timp?  A raspuns: Ca traiesti. Ca pari puternica. Ca nu te lasi abatuta. Sigur. M-am bucurat ca par asa. Ca in mine lucrurile stau altfel, asta e altceva. Nu e putin lucru sa pari in regula. Atunci cand tu stii ca esti pe cale sa ti se scurga sufletul printre degete. Atunci cand stii ca esti pe cale sa iti pierzi aerul, lumina, cuvintele. Atunci cand te simti la capat.

Da, stiu, intai si intai au fost oamenii. Oamenii aceia care au fost langa mine, dintre care doar o mica parte stiau ce e cu mine, ce traversez. Restul, pur si simplu, venisera, parca trimisi de o entitate superioara. Sa aiba grija de mine. Sa ma duca inspre ziua urmatoare. Sa mai vad un rasarit.  Intai m-am mirat. Era prea mult ca sa fie o simpla coincidenta, erau prezenti in fiecare seara. Apareau din neant. Unii apareau de peste ani. Incredibil. Apoi am inceput sa ma obisnuiesc cu asta. Sa o primesc ca pe un dar dumnezeiesc, dar sa stiu ca cineva sus, ma iubeste si ma apara. Si au continuat sa vina, sa fie aici, langa mine, nestiind ei insisi ce rol indeplinesc, nestiind ca ma poarta, in mod invizibil si absolut metaforic, de mana spre mai departe.

Cert e ca au trecut trei saptamani. Nu ca n-as fi numarat minutele. Nu ca n-as fi marcat orele. Nu ca n-as fi insemnat zilele, una dupa alta. Da, au trecut trei saptamani. Si stau asta seara acasa (una din putinele seri ale acestor saptamani cand am stat singura seara acasa- va spuneam mai devreme despre oameni – insa e ok, am reinceput din nou sa pot sa stau singura seara acasa), si fac ciorba. Fac ciorba si ma gandesc la aceste trei saptamani. Si la urmatoarele saptamani din viata mea. Urmatoarele trei. Urmatoarele 30. Urmatoarele 300…

Fac ciorba. Tai legumele si ma gandesc la minutele, orele, zilele care au compus aceste saptamani. Fac ciorba si ma gandesc la urmatoarele zeci, sute de ciorbe din viata mea. La miile de morcovi pe care-i voi mai taia. La miile de lacrimi pe care le-am plans. Si la urmatoarele. Altele decat cele de acum. Altele decat cele de la ceapa pe care o tai asta seara. Fac ciorba, si ma gandesc ca traiesc. Ca maine am sa vreau, poate, sa fac pui cu smantana si stafide (n-am mai facut demult!), cel cu care am castigat la Campionatul de gatit in aer liber.  Fac ciorba si ma gandesc ca am fost nedreapta zilele astea. Ca nu mi-am vazut parintii. Ca nu am mers la ei. Ca am evitat-o pe mama, pentru ca ma cunoaste prea bine, si ar fi inteles fara vorbe ca se intampla ceva grav. Si nu vroiam sa o nelinistesc. Nu vroiam sa-i refuz intrebarile. Si nu stiu sa mint. Privirile mele nu stiu sa minta. Aerul meu e prea evident.

Fac ciorba. Tai morcovii, tai telina. Si ma gandesc ca vine primavara, in sfarsit, ca iesim din cosmarul acesta de iarna gri si aiurita. Fac ciorba si ma bucur de culorile proaspete ale legumelor, in bucataria mea, ale carei culori imi plac. Rosu, verde pal si lemn deschis la culoare. Si fotografiile din Africa pe pereti. Colorate si ele.

Au trecut trei saptamani. Masurabile in morcovi. Si-n lacrimi.

22 comments on “Trei saptamani: ciorba si principiul terapeutic

  1. cand am terminat de citit articolul … am inceput sa plang.. de obicei sunt puternica. in ultimele zile am parut puternica. da… “Nu e putin lucru sa pari in regula” 🙁

    • Atentie sporita la mine: incepi sa semeni (din profil) cu cineva. Nu insista. Ti-am aprobat comentariile pana acum, dar nu insista cu comentariile absurde si in serie.
      Esti blog troll?
      Ia si citeste de aici, poate intelegi, asta ca raspuns la TOATE intrebarile tale de ultima ora: http://www.mirandolina.ro/scurt-disclaimer/
      In alta ordine de idei, vezi ca si la IP semeni…
      Atentie si respect!

    • Ia-o incet, ca-ti revii. Mai citeste inca o data, si poate pricepi, am facut niste completari la “scurt disclaimer”.
      Si mai usor… Nu ma tragi tu pe mine la raspundere unde am plecat, si nici nu pui problema cum o pui. Ai totul fals.
      Nu-ti permit sa ma intrebi “unde ai plecat, iar?” Nu suntem intr-un dialog privat, nici macar nu ai intrebat daca il doresc. Si nu, ca sa previn intrebarea, nu-l doresc.

    • Fii atent, Boiangiu. Acesta este ultimul tau comentariu aici, cantecul tau de lebada.
      Nu am banuit ca faci misto, insa ai un comportament deplasat si deviant.
      N-am nevoie de prieteni. Am destui. Nu mi-am facut blog pentru ca ma simteam nebagata in seama.
      Bunul simt dicteaza ca atunci cand citesti ce scrie un om, sa reflectezi, nu sa te repezi asupra lui cu un potop de intrebari aiuristice.
      Sper ca ai invatat ceva din intamplarea asta. Adieu!

    • …. nu foloseste ciorba la nimic 🙂
      A durat niste luni bune. Trece cand e momentul sa treaca.
      Stiu ca nu-s deloc incurajatoare, dar asta e adevarul. Nu vreau sa te mint.
      Postarea asta are un an, deci vorbesc dintr-o perspectiva adevarata.
      Aaaaa, dar pot sa-ti spun ceva: nu se moare. Fiinta umana e extrem de rezistenta.
      sunt aici, daca ai nevoie de ceva

  2. Am invatat cum gatitul in casa este un castig de intelpciune, sentimentul de acasa, de intoarcere smerita la tine. Mama punea la uscat verdeata si iarna o adauga in ciorba. Eu o ironizam, “cartofii, carnea, macaroanele, sarea … astea sunt mancarea, verdeata nu imi place, o pui doar asa din obinuinta, sa fie acolo”. Intr-o iarna aspra, de singuratate alba, a trebuit sa gatesc ciorba dupa rautatea si ignoranta sufletului meu. Am pus in oala de toate mai putin verdeata … Dar nu stiu cum ca nu se legau, pluteau toate separate ca niste bocanci aruncati in apa. Le-am tot fiert cu o incapatanare provenita din teama ca undeva am gresit profund. Niciun rezultat, toate pluteau deasupra victorioase si mandre de autonomia lor. Atunci m-am gandit la ciorba mamei si am inteles ca lucrurile marunte desi nu sunt perfectiunea, ele fac perfectiunea. Lipsea verdeata pe care o luam in ras. Si bucuria simpla de a trai, de a invinge orice durere, orice impas. Puterea, demnitatea si mai ales iubirea erau acolo cand mama gatea ciorba din povesti. Dar nu intelegeam. Acum o inteleg pe mama, dar ea a plecat. Am facut pomana o legatura de marar si de leustean ca fiind o mare comoara si invatatura tarzie.

    • Uneori aflam pe propria noastra piele utilitatea unor lucruri… Nici eu n-as fi crezut ca o ciorba poate sa “ascunda” atatea ganduri.
      Multumesc, si te mai astept.

  3. n-am mai facut de mult o ciorba. asta pentru ca mai mult imi gateste mama. eu sunt bucatar doar in weekend 🙂
    dar parca in noaptea asta, citind despre toate gesturile marunte, repetitive si absolut banale dar necesare, care lasa libera mintea sa rataceasca pe unde vrea ea…m-am simtit ca si cand eu as fi facut-o…fie doar si pentru acea senzatie de libertate pe care mie mi-o da orice activitate manuala si aproape mecanica…iar la cat simt ca mai am de meditat ar trebui sa nu ma opresc din facut ciorbe vreo “n” saptamani…:))
    PS – de vreo doi ani eu am invatat s-o evit pe mama…nu s-o mint…caci ar fi pacat…ci doar sa omit anumite…

    • 🙂 Nici eu n-am mai gatit demult. Postarea are doi ani.
      Mi-e dor sa gatesc, dar n-am de ce/pentru cine, am fost non stop pe drumuri toamna asta, faceam cate 2000 km pe saptamana. Nu e metafora, e la propriu.

      Nu-mi mint mama, Doamne fereste. Urasc minciuna. Asta ziceam si eu, ca in perioadele rele nu ma duc la ea. Nu ma duc la ea cu saptamanile, pentru ca nu pot si nu vreau sa o mint. Si nu pot sa-i refuz intrebarile si nelinistea…
      Nu ca acum, la doi ani dupa, as fi mult mai bine…

  4. “doi ani”…perioada asta…in care ni s-au intamplat “lucruri”…si ea ne uneste…
    nu am gandit ca ai spune neadevaruri mamei tale…am inteles exact. speram doar ca poate te va consola ca mai face ai altcineva acelasi lucru, adica incearca sa isi menajeze mama…chiar daca e atat de greu…
    la mine e infinit mai greu, mai dureros…impartim acelasi spatiu…de aceea “masca”…”teatrul”…
    despre personajul ciprian (si n-am scris intamplator cu “minuscula”)…as zice numai de bine. se simte confortabil doar in stare de asediu :P…m-a “pierdut” pe mine…te-a “prins” pe tine… este ca te irita orice postare a lui ? fara sa mai comentez ca instrumentul exprimarii…e in suferinta…

    • E vina mea 🙂 Anul asta implinesc 13 ani de internet, si tot n-am invatat sa nu ma enervez din unele principii.
      Ma rog, de obicei raman politicoasa… dar, ce-i drept, pe unii mai bine-i lasi in plata Domnului, in orice registru ar fi discutia.
      Oh, da, instrumentul exprimarii, cum spui tu. Nu m-am “luat” de asta, am zis ca e prea usurel sa “taxez” forma in loc sa ma concentrez pe fond. M-a mirat parerea lui, am vrut sa stiu, am crezut ca are argumente. Insa parem ca vorbim doua limbi complet paralele 🙂

      Da, culmea, pe noi doua ne apropie multe lucruri…
      Doi ani. Eh, au trecut chestii in acesti doi ani. Am invatat, am evoluat. Da’ am si plans nepermis de mult.

      Imi iubesc tare mult mama, si e dureros sa nu o vad atata timp, insa decat sa o mahnesc aparand cu cine stie ce expresie in ochi sau pe fata, mai bine o menajez….

    • Lasa-l in pace 🙂
      Stii, eu pot sa ma apar si singura. Oh, ce de “scoala” am. Desi ma potolisem :))) Cumva ma potolisem 😀
      Cand eram mai “mica” ….
      Auzi, Elly, noi de ce nu dormim?
      Eu ma simt straniu rau de cateva zile, am o frenezie inexplicabila, parca astept ceva, si Dumnezeu stie ce. De ce nu dorm???? Am asa de mult de munca, in plus, zilele/saptamanile/lunile astea….
      Bonne nuit.

Te ascult