Am tendinta (atat de omeneasca!) de a cauta sa inteleg de ce se intampla unele lucruri in viata. Dar poate ca am aceasta tendinta dusa chiar la extrem. Simt cateodata ca am nevoie neaparat sa inteleg, ca sa pot pasi mai departe. Si, uneori, nu e nimic de inteles, sau este, dar nu se poate intelege, sau din diverse motive, trebuie sa abandonezi ratiunea pura, analitica, stricta, pentru a privi in fata, spre zilele urmatoare, spre viitor.
M-am surprins azi dimineata, spunand atat de intelept cuiva care se blocase pe a afla de ce s-a intamplat ceva, urmatoarele lucruri: “Ideea e ca nu mai conteaza de ce. A discuta in continuare despre asta e cel mult, arta de amorul artei. Nu mai are importanta de ce s-a intamplat. Conteaza ca s-a intamplat. Blocarea pe chestiunea de ce e ceva extrem de neconstructiv.”
M-am dat un pas in spate si am remarcat cat sunt de inteleapta si de temperata. Ar fi minunat sa pot sa si aplic asta in viata mea. Pentru ca recunosc, si eu ma blochez, si vreau sa cuprind totul cu mintea, si nu pot trece mai departe, si ma doare, si incerc sa inteleg cu cerul si pamantul. Si… e amar. E si asta o lectie. Sa intelegi ca nu poti intelege orice.
