Reciprocitatea, indispensabila in prietenie. Nu si in dragoste

Prietenia este intotdeauna un sentiment reciproc. Dragostea, nu. Eu nu pot fi prietenul tau, daca tu nu esti prietenul meu. In schimb, te pot iubi, chiar daca nu ma iubesti, si ma poti iubi, chiar daca nu te iubesc.
Prietenia este un schimb, nu in intelesul pragmatic materialist al lucrurilor. Este o daruire sufleteasca spre o alta fiinta, care se daruieste si ea sufleteste. “Prietenul la nevoie se cunoaste“, spune un proverb romanesc. Nu stiu daca la nevoie, dar clar ca “prieteni de circumstanta” sunt cu tonele. Adevarati prieteni, care sa planga cu tine si sa rada cu tine, care sa aiba emotiile tale, care sa iti fie pur si simplu alaturi, chiar daca nu esti in toane bune, chiar daca nu esti vesel, chiar daca ai probleme, sunt putini. Iar acela este un sentiment cu dublu sens. Nu poate fi cu sens unic. Pentru ca unei persoane care iti deschide sufletul in felul acela, care te primeste inauntrul fiintei sale si te adaposteste de rele, nu ai cum sa nu-i deschizi sufletul la randul tau.
Intre prieteni nu exista nici datorie, nici orgoliu. Nu exista datorie in prietenie, exista numai altruism, ajutam doar pentru fericirea celuilalt, pentru a-i vedea zambetul si ochii luminosi.
Pentru ca prietenii sunt facuti ca sa ingaduie. Pentru ca prietenii sunt facuti sa inteleaga. Pentru ca prietenii sunt cei cu care ne putem permite sa fim adevarati, sa fim noi, sa nu mai tinem cont de o intreaga spoiala sociala. Pentru ca langa prieteni putem plange, putem injura, putem izbi cu pumnul in masa, putem aparea fara farduri. Pentru ca putem ridica ochii spre prieteni fara a avea nevoie sa ne transformam privirea, pentru ca le putem vorbi fara sa ne calculam cuvintele. Nu avem nevoie sa ne prefacem, sa respectam conventiile sociale, sa fim politicosi. Pe prieteni ii putem privi in ochi fara sa avem nevoie de disimulari. Pentru ca prietenii ne iubesc asa cum suntem, fara machiaj, fara tertipuri, pentru ca prietenii ne suporta si le suntem dragi asa cum suntem, naturali. Si tocmai de asta le suntem dragi, pentru cum suntem cu adevarat. Si ei noua, de asemenea.
De altfel, adesea, tocmai cu cei dragi suntem mai tiranici. Stiti de ce? Acumulam tensiuni, enervari in exterior, de care mediul profesional sau social in care evoluam nu ne permit sa ne eliberam, pentru ca trebuie sa ramanem calmi, sa pastram aparentele, sa pastram conventiile, sa zambim si sa ne stapanim. Si nu le eliberam decat fata de cei dragi, pentru ca stim ca putem sa facem asta. Pentru ca cei dragi (si carora le suntem dragi), ne inteleg si nu ne condamna, nu se supara. Pentru ca ne inteleg. 
 
Dragostea, in schimb, este ceva mult mai personal, mai putin legat de notiunea de “schimb”, de notiunea de exterior. Adesea iubim imaginea unei persoane care poate fi chiar departe de adevarul acelei persoane. Iubim reflectia in interiorul sufletului nostru a acelei persoane. Iar faptul ca nu ne iubeste, nu ne poate impiedica sa iubim.
Am fost de multe ori in situatia persoanei iubite, fara sa iubesc. Sunt si acum. Faptul ca eu nu iubesc, la randul meu, nu a impiedicat sentimentele celuilalt sa existe. La inceput, am fost surprinsa si am perceput-o ca pe o povara, ca si cand asta-mi dadea mie niste obligatii. Pana cand am inteles din deschiderea persoanei respective, din daruirea sa fara asteptari, ca indiferent ce as face, ma iubeste. Ma iubeste si atat. Nu asteapta nimic, nu cere nimic, nu impune nimic. E aici, si ma iubeste. Cat ma va iubi. Am realizat ca lucrul acesta nu depinde deloc de mine. Nici de tacerea mea, nici de respingerea mea. Nici de raceala mea. Nici de viata mea exterioara. Nici de ceea ce fac, sau nu fac. Am tacut luni intregi (prin forta lucrurilor- cateva luni chiar am locuit in alt oras — si nici mama nu mi-o vedeam), iar cand, dupa luni intregi de disparitie, (cele din alt oras, plus cateva in care, aflata in recluziune, n-am dat nici un semn) am reaparut, desi intr-o perioada grea a vietii mele (toamna trecuta), desi nu facusem nici un efort de nici un fel (mie una nu-mi placea deloc de mine in acea perioada si specific in acea dimineata), lucrurile erau neschimbate. Ba chiar, dupa o discutie de 30 de minute in care am zugravit starea lucrurilor, ajutorul a venit neconditionat, nesolicitat, neasteptat. Atunci am stiut ca asta e, ma iubeste. Indiferent ce as face. Indiferent cum as face. Am zambit cu duiosie si m-am recunoscut aproape pe mine in circumstante similare, anterioare. Cand iubesti, tii la celalalt, asa cum este. Il stii asa mult, si il iubesti in intregime, indiferent de orice. Si ocupat, si bolnav, si nervos…. cand tii la cineva, tii cu tot sufletul, si tii in intregime, in orice circumstante. Dincolo de tacere, dincolo de orice.

10 comments on “Reciprocitatea, indispensabila in prietenie. Nu si in dragoste

  1. mda….este adevarat k unii oameni nu se pot schimba ,iar noi cei din jurul lor trebuie sa ii acceptam asa cum sunt…aici mai pot spune k exista si un dar…..pentru k la un moment dat se umple paharul si parca ai vrea k cel de langa tine sa iti arate cat de cat k ii pasa de tine….Eu am trecut printr-o relatie in care iubitul meu se purta rece cu mine ..injura…toate lucrurile astea le facea atunci cand se enerva ..s-au cand il contraziceam….sau ridicam vocea la el..Si eu nu am suportat lucrul asta..Iar el stiti ce mi-a zis..”Dak nu poti sa ma accepti asa cum sunt ….nu am ce sa iti mai cer” atat am vrut sa schimb la el…dar nu vrea…eu acum am facut un scurt rezumat la ceea ce mi s-a intamplat mie….DAr concluzia mea este k dak cel de langa tine nu vrea sa se schimbe din propria intiativa..Noi nu avem nici o sansa sa o facem!!!

    • Victoria, eu n-am spus nicaieri ca oamenii trebuie sa se schimbe.
      Dimpotriva, spuneam exact contrariul: atat prietenia cat si dragostea trebuie sa accepte omul asa cum este, fara disimulari, farduri sau machiaj. Si fara a-l obliga sa se schimbe.
      Parerea mea e ca greseai incercand sa-l schimbi.

  2. De la prietenie la iubire este ori un pas ori o prapastie. Iubirea se poate instala usor in urma unei prietenii, insa o prietenie in urma iubirii dintre doi oameni este foarte putin probabil. Oricum iubirea poate fi de mai multe feluri si este foarte adevarat ce spui Mirandolina, ca poti iubi pe cineva fara ca acela sa te iubeasca. Nu poti face pe cineva sa te iubeasca, iubirea este sau nu este!

    • 🙂 intr-un fel, da, desi eu nu ma gandeam deloc la una dupa cealalta.
      Adica postarea era despre prietenie si iubire, dar nu ca si urmare una a alteia… Nu ma gandeam la abordarea asta.

      Dar daca tot ai deschis subiectul, eu nu cred in iubire dupa prietenie, in schimb, prietenie dupa iubire cred ca se poate. Am trait cel putin odata asta 🙂

  3. da e un subiect deschis de mine…deci suntem pe invers???:) si la mine fiind vorba despre ceea ce am trait…

    • N-am nimic impotriva unui nou subiect, respectiv aceasta… 🙂
      Da, parem pe invers. Eu raman prietena (desi se pare ca la altii, e rar). La mine nu e rar, pentru ca intr-o relatie amoroasa eu pun oricum mare pret pe prietenie si respect, iar prietenia nu piere.
      In schimb, invers… adica sa se transforme in iubire dintr-o prietenie, nu prea cred. Iubirea implica atractie fizica, zic eu. Atractia fizica este sau nu este. Cel putin la mine. Adica nu este indusa, ulterioara, creata. Ea exista primordial sau nu exista, si nu apare asa, dupa nu stiu cat timp. Cel putin nu mi s-a intamplat asa, si mi-e destul de greu sa-mi inchipui ca s-ar putea intampla.

  4. Da, pana nu experimentam pe propria piele e greu de crezut pe altcineva. E corect asa cum spui tu pana la urma urmei, reciprocitatea este indispensabila in prietenie si nu in dragoste! Iar eu mi-am permis variatiuni pe aceeasi tema..:-)…

Te ascult