Archive for janvier 2010

Un experiment interesant, din interior ca si din exterior, de scriitura la 4 maini. Povesti din doua puncte de vedere. Patrunderea in doua creiere, ale celor doua personaje. Priviri din doua unghiuri diferite. Prima nuvela, intitulata « Picioarele Adelaidei »,  aici. « Roland tocmai se pregatea sa ude floarea cand sunase mobilul. Era Adelaida, o tipa non-conformista, care nu se sfia niciodata sa spuna ce gandeste si ce vrea. Chiar la acea ora, 21,30 seara, in mijlocul saptamanii. O schimbare brusca de program i-ar fi convenit. In mod normal, ar fi adormit ca un gandac plictisit, dupa o scurta motaiala in fata televizorului. Asa, va merge intr-un bar, va bea ceva tare. Va privi, mai direct, mai cu coada ochiului, picioarele Adelaidei, o priveliste oricum mai frumoasa decat tot ce avea prin casa. […] _______________________ Adelaida inchise, plina de speranta. Astepta telefonul lui Roland, putin mai calma. Relele ganduri inca o bantuiau, dar abia astepta sa se vada cu Roland. Adelaida avea multi prieteni baieti, si, cel putin de cand era adulta, prefera compania baietilor decat pe cea a fetelor. Pe femei le considera superficiale, rele, invidioase. Nu prea se simtea de-a lor. Baietii erau altfel, mult mai directi. Insa, printre prietenii ei baieti, Roland se distingea. Era foarte flexibil mental. Adelaida putea vorbi aproape orice cu el, alaturi de el nu se simtea datoare sa para altceva decat este. Putea rade, sau putea plange, dupa imprejurare. Se simtea foarte bine cu el, pentru ca putea fi adevarata. Astepta soneria apelului lui Roland ca pe o eliberare. […] » Urmarea, aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pot sa pretind ca am o veche si profunda experienta a internetului, din punct de vedere al comunicarii umane. Implinesc 11 ani anul acesta, (sa-mi traisca!) de cand folosesc o mesagerie instantanee (ICQ la inceput, ym apoi). Am fost fidela aceluiasi nume pe care mi l-am « ales » (intre ghilimele, caci nu mi l-am ales in sensul clasic al cuvantului), la vremea aceea. Insa, in listele mele (de ICQ intai si de ym apoi, n-au intrat decat oameni cunoscuti, si oameni triati. Oameni cu care consideram ca as avea ce sa discut, oameni cu care as iesi cu placere si la o cafea sau bere. Nu oameni la gramada, si in nici un caz necunoscuti, asta clar!) De aceea stau cu mesageria de la Facebook inchisa, de pilda, caci avand in lista si oameni pe care nu-i cunosc, (desi procentul este mic, principiile mele ramanand aceleasi), nu am chef si nevoie de conversatii cu necunoscuti. Pe principiul: timpul meu e prea pretios ca sa-l irosesc cu oricine, am selectat destul de mult si oamenii care ajungeau in mesageriile mele private, si asta inca de la inceputul inceputului, din zorile internetului. Aseara, vorbind cu un prieten bun, (exceptia care intareste regula!) mi-am precizat insa niste lucruri despre complicata comunicare online. Am gandit intotdeauna ca acest mod de comunicare are avantajele evidente ale rapiditatii, ale faptului ca e mai putin invaziv decat un telefon. Dar dezavantajele sunt si ele notabile: comunicarea online suprima partea imensa de comunicare non-verbala care este continuta intr-o comunicare clasica, face to face. Pe de alta parte, comunicarea online este stangace, hasurata, fractionata in formatiuni de cateva cuvinte, separate cu un enter. Nu scriem de obicei fraze lungi, nu ne luam timpul de a formula intreaga idee, o sectionam in parti mai mici, chestie care strica mult din coerenta, lasa loc la interpretari. La mine, in cazul meu precis, e oarecum mai bine, deoarece vorbind doar cu oameni pe care ii cunosc si care ma cunosc, incape mai putina neintelegere, proasta interpretare (desi se intampla si asta, desigur, intr-un procent mai mic). Si mai sunt si acele emoticoane. Presupun ca au fost inventate pentru a suplini (pe cat de bine se poate), partea de comunicare non-verbala pe care o contine comunicarea fata in fata. Fiecare din ele exprima stari, actiuni, senzatii. Sunt bune, sunt si rele… Bune pentru ca poti zambi, cand ai zambi in real, poti rade sau te poti incrunta atunci cand ai face-o in real. Poti strange pe cineva in brate (macar virtual), atunci cand ai face-o in viata reala. Poti pupa pe cineva, si asa mai departe. Ei bine, eu inteleg sa le folosesc la propriu. Asa consider ca e cel mai onest. Adica nu zambesc niciodata decat atunci cand as zambi in real. Nu ma incrunt niciodata decat atunci cand m-as incrunta in viata. Nu rad si nu plang decat atunci cand as face la fel. Nu strang in brate decat atunci cand, daca omul ar fi langa mine, as avea o pornire de…