Scuturata oarecum de oameni care-mi asteapta intrebatori urmatorul articol (uf, ce responsabilitate, la care chiar nu ma asteptam!) rusinata oarecum de faptul ca ma las coplesita si luata prin surprindere de viata, de faptul ca nu-mi mai gasesc timp (mai degraba stare, de fapt) sa scriu, [nu scriu eu acum lucruri mult mai importante si personale decat blogul….hm], de faptul ca nu mai deschid usi, de faptul ca functionez pe minim (si mi-e atat de putin caracteristic asta), m-am decis sa scriu. Macar atat, ca inceput. Vedem cu restul, dupa.
Subiecte am, chiar si cand nu scriu (sunt o fantana de subiecte, ele parca-mi izvorasc din tample, imi tasnesc din mijlocul fruntii), nu prea stiu cum e sa n-ai subiecte, asa cum remarcam ieri ca nu stiu ce e plictiseala. Am tone de subiecte care se invart in capul meu, in jurul meu, in locurile prin care merg. Am subiecte care se agata de mine, subiecte pe care le iau in mana, le cantaresc, le las sa cada, le alung, ele revin, le aman, dar se invart in jurul meu…
Ok, sa le pun intr-un joben imaginar, ca biletele cu numar si sa fac extragerea… Care iese?
Feminismul. Feminismul, sau mai degraba parerea mea despre feminism, pentru ca mi-a purtat noroc ieri (parerea). Nu ca n-as fi spus ce cred, dar a picat bine asa.
Ei bine, eu sunt anti-feminista. Da, stiu, suna dur, si o sa-mi atrag niste injuraturi de la femei 😉 Le primesc, asta e. Nu scriu ca sa ma iubeasca lumea, cred ca am mai spus, scriu ce cred si ce simt. Nu va place, ok, e o lume libera. Dar, cum remarca bine cineva, lumea tot ma iubeste 😉
Poate anti-feminista e un pic cam dur exprimat. Sa zicem mai indulcit, renuntand la anti-feminista. Deci nu sunt feminista. Feminismul pur si dur, cu derivele si extremele lui.
Dintotdeauna, de cand ma stiu, mi s-a parut o pura idiotenie ideea de egalitate intre sexe. Egalitate cum, de ce, cand? Egalitate in ce fel? Eu cred, contrar ideii de egalitate, in complementaritate. Nu suntem, nu putem fi, nici azi, nici maine, egali. Suntem complementari, perfect complementari. Ca doua piese de lego care intra perfect una intr-alta.
Cum sa fim egali cand Dumnezeu nu ne-a facut egali? Cum sa fim egali cand avem constitutii diferite, feluri de a fi diferite, preocupari diferite? Cum si de ce sa fim egali? Cum sa fim egali cand eu nici macar cu celalalte femei nu sunt egala? Indivizii, indiferent de ce sex, sunt diversi, diferiti, multipli. Cum sa fim egali? Suntem complementari si e perfect asa.
Ah, sigur, da, egalitate, dar egalitate de sanse, egalitate de tratament in munca, in societate, asta da. Dar egalitate perfecta intre sexe… ce prostie imensa!
Bine, lasam la o parte derivele feminismului in societatile occidentale, revenind la a noastra, mioritico-balcanica, da, poate ca aici ar avea sens o miscare feminista. Dar nici aici nu o pot vedea cu ochi buni. Si mai e ceva, o nedumerire de-a mea de ani buni. Daca femeile in societatea romaneasca sunt nemultumite de pozitia lor, de ce continua sa perpetueze acelasi model social? De ce continua sa-si educe baietii in acelasi spirit invechit? Sta in puterea lor sa schimbe lucrurile, pur si simplu. Fara militantism absurd, fara surle si trambite, fara insigne, drapele si miscari de strada.
Fara fluieraturi si idei de egalitate.
In primul rand, sa-si educe baietii, pentru ca generatiile care urmeaza dupa ele sa fie altfel… nu sa imbratiseze cauze din acestea, sforaitoare.
La ce varsta te-ai casatorit? Eu nu stiu cand sa fac pasul asta, toate femeile cu care stau vor sa ma casatoresc cu ele, dar eu nu am chef de asa ceva pe criza asta 🙁 ”
As putea scrie mult si bine pe tema asta, e o tema generoasa. Si poate o sa mai revin la ea. Dar ca sa fiu mai specifica, si sa raspund “ascultatorilor” la intrebarea pusa, zic “NU”, raspicat. Daca poti formula asta in acest fel: “stateam in dilema daca sa ma insor anul asta sau nu, dar mi-am dat seama ca nu renteaza”, NU, nu te insura. Insuratoarea nu e ceva ce lasa loc la dileme. Si ce inseamna daca sa te insori anul asta sau nu? Adica tu intai hotarasti sa te insori, si apoi alegi cu cine? Nu e cumva pusa problema cam pe dos? Nu e oare logic sa gasesti persoana (nu neaparat cautand-o), sa se construiasca relatia, si apoi sa decideti daca va casatoriti sau nu? Adica tu vrei sa decizi daca te insori sau nu, si vezi tu dupa aia cu cine? Straniu. Deci NU, clar NU, daca-mi ceri mie sfatul.
Deci, desi eu nu sunt deloc in optica lor, le respect optiunile, si ii iubesc asa cum sunt.
Ei bine, perfect. Dar mi se pare totusi ceva ciudat. O incoerenta grava. Adica pronezi pildele zen, care descriu detasarea de cele materiale si toleranta la maxim, si vrei sa ma obligi pe mine sa fiu neaparat ca tine? Uite, calugarul nu i-a predicat hotului, n-a incercat sa-l schimbe (sau da, dar prin gestul sau, nu perorand despre adevarul suprem). I-a dat hainele si l-a lasat sa plece cu Dumnezeu. Si probabil ca va vedea hotul daca si cum intelege ceva din asta. Eu, intr-un fel, sunt hotul din povestea zen. Nu trebuie sa ma obligi sa fiu sihastru. Poate ca ma molipsesc stand langa tine, daca te vad… Dar nu poti spune ca esti admirator al povestirii zen si sa imi ceri aproape prin santaj sentimental (atunci bine, pa) si culpabilizare (dar stii ca tin la tine, de aceea spun asta), sa devin obligatoriu ca tine. Nu se poate.
