Importanta cuvintelor

De cateva zile, o persoana care m-a cunoscut de curand observa ca pentru mine, cuvintele sunt foarte importante.   Da, cuvintele sunt importante, mai bine zis inlantuirea de cuvinte care inseamna comunicare. Scrisa sau vorbita.   Nu cuvintele in sine, ci ceea ce ele transmit, felul in care transmit.   Nu cuvintele, ci notiunile. Lucrurile, sentimentele, schimbarile, starile.   Nu cuvintele sunt importante, ci ceea ce ele reusesc sa imbrace.   Cuvintele goale, rostite doar pentru ca ele suna intr-un fel (melodios, straniu, dur, intrigant, surprinzator), nu au nici o valoare, sunt mai putin decat zero. Cuvintele nu-mi plac decat  atunci cand sunt “pline”, umplute de miezul notiunilor.
Pe de alta parte, vorbeam cu aceeasi persoana ca ele, cuvintele, sunt de fapt o conventie. Ca poate unul spunand “fereastra”, intelege altceva decat restul lumii. Si, din cauza asta, “aratandu-mi  Dex-ul, nu-mi demonstrezi nimic.” Sigur, are dreptate, dus la extrem, are dreptate. Dar fara un minim de conventii comune, nu supravietuim ca sistem social. Printre care, conventia cuvintelor.  Altfel, ma pot juca la infinit cu notiunile. Pot sa te innebunesc, ca interlocutor, cu tot felul de fraze absurde, care pentru mine inseamna ceva. Pot sa te fac sa crezi ceva, si sa-ti retez  imediat, sadic, crezurile, sa neg ceea ce pari a fi sigur ca ai inteles, hohotindu-ti in fata ca de fapt nu ai priceput nimic.   Deci sigur, prin reducere la absurd, se poate si asa ceva. Acea reducere la absurd din matematica (domeniu ce-mi ramane drag).

Imi plac cuvintele, dar nu ca unui literar. Imi plac cuvintele ca unei indragostite de matematica, ca unei fiinte cu structura logica.
A, ca scriu? Nu scriu ca un “uman”. Scriu ca un “real”.
A, ca scriu? Ca scriu “frumos”, dupa cum apreciaza ceilalti? Nu stiu daca scriu “frumos”. Stiu ca scriu cum simt. Stiu ca scriu direct. Stiu ca scriu adevarat. Stiu ca scriu, caci altfel nu  traiesc. Nu scriu ca un artificiu. Nu scriu ca un trucaj. Nu scriu ca un machiaj. Scriu ca o respiratie. Scriu pentru ca asa traiesc.
Ca scriu pasional? Nu. Scriu cum sunt, pur si simplu.
Ca scriu transmitand stari altora? Pai cine nu poate sa le duca, sa nu citeasca, simplu. Schimba canalul, de aia s-a inventat telecomanda! 

One comment on “Importanta cuvintelor

  1. Pingback: Da si nu, baza sistemului dual al promisiunii « Mirandolina – Oglinda lumii prin ochii mei

Te ascult