Da si nu, baza sistemului dual al promisiunii

4 décembre 2009

In alta ordine de idei, importanta cuvintelor, de care vorbeam mai devreme, cel putin importanta cuvintelor pentru mine, pe care o observase si o rostise, m-a facut sa ma gandesc la disputa pe care o aveam cu un prieten    foarte bun, caruia nu-i placea si nu-i place ca eu spun NU.
Ba spun nu, afirm si acum ca spun nu. Si de ce spun nu? De aia spun nu. Atunci cand trebuie spun nu.
Atunci cand cred ca nu, prefer sa spun nu. Simplu. Nu vreau sa-ti spun da, atunci cand cred ca nu. Nu vreau sa fiu idiot de optimista. Nu cred ca a spune da, chiar atunci cand    stii ca nu, are vreo valoare. Nu cred ca pozitivismul cu orice pret aranjeaza lucrurile. Prefer sa spun nu, atunci cand cred ca e nu. Si da, prefer sa te suprind de bine, facand    ceva ce nu credeam ca e posibil, si spusesem in principiu, nu. Prefer sensul asta, decat sensul opus, adica sa spun da, stiind ca e nu, si atunci sa te dezamagesc, pentru ca astepti ceva ce nu va    veni.
Si, crede-ma, si eu prefer sa aud nu, chiar dureros, chiar greu de acceptat, chiar daca mi-as dori altceva, decat sa aud un da, in care nu crezi, doar pentru ca esti pozitiv    sau doar pentru ca n-ai curaj sa-mi spui nu.