Lectia trei: limitele

Se spune ades ca limitele sunt doar in mintea noastra. Intr-o anumita masura, cred asta. Daca nu stii sa visezi, sa te imprietenesti mental cu dorintele tale, ele nu pot fi realizate, limitele  nu-ti pot fi impinse mai departe.   Vorbeam cu un prieten, care-mi povestea despre o cunostinta care lucreaza la CFR de ani de zile. Nu se vede mental in alta parte, pur si simplu. El nu se poate imagina in alta parte decat in CFR.  Viata lui este asta, la alta nu se poate nici macar gandi, ca si cand, dincolo n-ar exista nimic. La fel, acum cativa ani, o fosta colega de scoala generala, care lucra la Distrigaz, cu un salariu  mic, si doi copii mici singura, a refuzat sa mearga in alta parte, unde ar fi castigat mai mult, doar din teama, din imposibilitatea de a se plasa mental in acea situatie noua.   Acestea sunt doar niste exemple cu tinte materiale, dar de fapt, lectia limitelor se aplica si mai mult la tinte nemateriale, cumva mai greu de atins. Si clar, mai importante.

De fapt, ne permitem sa fim doar ceea ce putem imagina.   Primul pas din a merge inainte, prima actiune pentru a impinge limitele, este sa ti le poti inchipui, sa-ti dai voie sa ti le povestesti, sa le visezi, sa ti le insusesti, intai  mental.   Daca tu insuti nu te vezi acolo, in situatia respectiva, in locul respectiv, atunci afla ca nu vei fi niciodata!   Pare o banalitate, dar nu e. Odata ce constientizezi asta, si ai curajul de a-ti dori lucruri, ele pot deveni posibile. Iar toate acestea sunt ca niste trepte. Azi urci una, maine alta, peste o  saptamana, o luna, urci inca una. Orizontul ti se dezvaluie, se degajeaza.   Trebuie sa crezi ca poti face, sa poti visa ca poti face, ca sa poti de fapt face.   Fiecare are provocarile lui, la nivel foarte personal. Ele nu pot fi universale, si nici nu pot fi imprumutate ca niste carti citite, de la unul la altul.   Fiecare trebuie sa-si fixeze limitele, sa-si viseze visele. La nivele mai mult sau mai putin concrete.

p.s. Lectia limitelor vine dupa prima lectie de viata, renuntarea, si dupa a  doua, uitarea.
p.p.s. Am spus ca este necesar sa-ti permiti sa te imaginezi in situatia respectiva, insa nu si suficient, pentru a ajunge acolo. E un intreg antrenament depasirea limitelor.

Te ascult